DEMONSTRAŢIE

PrintPrint
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dacă vreodată, într-un anumit loc, într-o încăpere, sau pe apă, sau sub cerul liber vei pune la îndoială prezenţa lui Dumnezeu acolo, oferă-i inimii tale această demonstraţie. Dumnezeu ţine totul cu puterea Sa. Mă ţine şi pe mine cu trupul şi cu sufletul, ţine toate corpurile solide, lichide, gazoase. Ţine şi aerul locului în care mă aflu şi pe care îl respir, ţine orice particulă din el; de aceea se şi numeşte Atotţiitorul, fiindcă ţine în mâna Sa toată făptura, macrocosmosul şi microcosmosul. Cum ar putea, deci, să lipsească dintr-un anumit loc? Să nu fie undeva Adevărul lucrurilor, Cauza existenţei lor? Când vei avea în gând aceste cuvinte, inima lovită de apoplexia îndoielii îndată se va înviora şi se va linişti, aceasta fiind tot o dovadă puternică a omniprezenţei lui Dumnezeu, cu deosebire în sufletele noastre. Slavă Ţie, Atotţiitorule Împărate, că nu m-ai lăsat în bezna diavolească, ci mi-ai trimis grabnic lumina Ta, ca să mi se risipească din suflet întunericul. Tu, Doamne, eşti Luminătorul meu, luminezi întunecimea din mine.  
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 415-416.

Comentarii recente