Mi-a fost dăruit un covor cu raţe minunat reprezentate. Regret că s-a neglijat a se figura pe el şi gâşte, căci era mult loc pe covor. Un asemenea gând mi-a venit în minte deoarece însuşirile şi comportamentul raţelor şi gâştelor dau o bună imagine a patimilor slavei deşarte şi a mândriei. Deşi slava deşartă şi mândria au aceeaşi origine şi aceleaşi însuşiri, ele diferă prin efectul lor: slava deşartă încearcă să atragă lauda oamenilor, şi de aceea ea se pleacă adesea căutând să placă oamenilor, pe când mândria degajă dispreţ şi lipsă de respect pentru altul, chiar dacă este lacomă de linguşiri. Dacă are un aspect agreabil şi seducător, iubitorul de slavă deşartă se va face frumos; el se va făli ca un gâscan, şi aceasta cu toate că adesea el nu are decât emfază (exagerare) şi stângăcie. Dar dacă omul stăpânit de slavă deşartă nu este nici atrăgător şi nici dotat cu alte calităţi, el va dori să placă altora pentru a-şi atrage laudele şi ca un răţoi va striga: „Adevărat! Adevărat!” (în rusă: tak! tak!) atunci când în realitate şi adevărul adevărat nu este totdeauna astfel (tak). Şi chiar dacă adesea, în adâncul lui, nu va fi de acord cu ceva, din laşitate el va căuta să pară că este. Cât despre gâscă, dacă ceva nu merge după cum vrea ea, ridică aripile şi ţipă: „Kaga! Kago!” La fel şi omul care este mândru, dacă se bucură de un oarecare credit în cercul său, adesea va ridica vocea, va striga, va discuta, va obiecta, va insista asupra propriei sale păreri. Dar dacă se întâmplă că, într-o asemenea ocazie, acest om bolnav de mândrie nu dispune de nici o influenţă şi de nici un drept, el va începe cu o mânie nestăpânită să-i batjocorească pe ceilalţi, ca gâsca ce sâsâie clocindu-şi ouăle. Şi dacă unul ca acesta are posibilitatea de a muşca pe cineva, credeţi-mă, îl va muşca! Începând să scriu această parabolă m-am gândit că ea este folositoare tuturor, deoarece slava deşartă şi mândria ne ating pe toţi într-un fel sau altul. Ori nimic nu împiedică (întârzie) mai mult mersul duhovniceşti ca aceste patimi. Pretutindeni unde este revoltă, dezacord sau ceartă, priviţi bine şi veţi vedea că, în majoritatea cazurilor slava deşartă şi mândria sunt cauza. Tocmai de aceea Apostolul Pavel porunceşte: „Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5, 26). Pizma, ura şi gelozia sunt adesea fiice ale mândriei şi slavei deşarte. Sfântul Macarie Egipteanul arată înlănţuirea acestor patimi, cum ele se antrenează reciproc şi cum una o naşte pe cealaltă. El scrie că ura vine de la mânie, mânia de la mândrie şi mândria de la iubirea de sine. Şi Domnul arată limpede în Evanghelie că aceia care fac bine pe acest pământ pentru iubirea de slavă îşi vor primi plata aici.
Sursa:
Sfântul Ambrozie de la Optina, Stareţul Ambrozie de la Optina, traducere de John B. Dunlop, Ed. Sfintei Mănăstiri Polovragi
Comentarii recente