ALFABETUL NATURII

PrintPrint
Sfantul Nicolae Velimirovici
Când copilul începe să înveţe alfabetul, pentru el literele luate separat se prezintă asemenea unor idoli. Literele au substanţă, sunt materiale. Silabisind, copilul îşi încordează întreaga atenţie asupra buchiilor şi cugetă doar la ele. Astfel, urmărind literă după literă, citeşte un cuvânt, însă, dacă îl întrebi ce a citit, nu ştie despre ce este vorba. Şi chiar se miră, neînţelegând despre ceea ce este întrebat. Copilul nu pricepe sensul cuvintelor citite. Conturul, mărimea şi culoarea literelor scrise – adică aspectul exterior – este tot ceea ce cunoaşte el, la un moment dat, despre litere. Slovele pentru copil sunt materiale, exact la fel cum sunt idolii pentru păgâni. Astfel, atât elevul din clasa întâi, cât şi închinătorii la idoli privesc la idolii lor cu teamă şi consideraţie. Mulţi dintre oamenii pe deplin maturi sunt asemenea elevilor din clasa întâi, deşi ei uneori, se cheamă filosofi ori ucenici. Muncind cu sudoarea frunţii lor, abia reuşesc să citească pe silabe cartea naturii, însă sensul şi însemnătatea literelor abecedarului naturii nu le înţeleg nicidecum. Omul învăţat citeşte literele chiar negândind la ele, şi într-o clipă înţelege sensul cuvântului. Învăţătorul este dator să aplice constrângeri serioase ca să-l înveţe pe ucenic să citească nu pe silabe, ci „după sens”. Cele valabile în cazul citirii cărţilor sunt valabile şi în ceea ce priveşte citirea „cărţii naturii”. Plecându-ne înaintea naturii, e totuna cu a ne pleca înaintea literelor. Idolatrizarea naturii, aceasta este lucrarea copiilor maturi. Întrebaţi-i ce însemnătate au lucrurile şi evenimentele, şi ei se vor uita la voi cu aceeaşi mirare pe care o are elevul de clasa întâi, pe care îl întrebaţi despre sensul cuvântului ce tocmai l-a citit. Prin urmare se poate spune: oamenii care nu cunosc alfabetul se închină unui idol, iar cei învăţaţi se închină duhului. Pentru primii, fenomenele naturale sunt materiale şi realitatea lor este exprimată exterior, după mărime, culoare, denumire şi diferite alte raportări. Pentru cea de-a doua categorie, obiectele şi fenomenele naturale sunt simboluri, semne convenţionale creionând lumea spirituală; iar realitatea spirituală este sens, viaţă şi justificare fiinţială a acestor simboluri. Un astfel de om citeşte cartea naturii nu silabisind, precum începe să înveţe elevul din clasa întâi, ci după sens, pătrunzând înţelesul, semnificaţia.
Sursa: 
Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, traducere de Gheorghiţă Ciocioi, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 11-14.

Comentarii recente