PRIMĂVARA DUHOVNICEASCĂ

PrintPrint
Sfantul Inochentie al Odessei
Dar primăvara duhovnicească se aseamănă cu cea a naturii şi prin lucrurile care o desfigurează şi-i dau o vedere urâtă şi neplăcută. În timpul primăverii, seceta şi ploile peste măsură strică foarte mult, căci şi într-un caz şi în celălalt plantele suferă, rodurile viitoare sunt ameninţate şi unii arbori pier cu totul. Se întâmplă o asemenea secetă şi în timpul primăverii duhovniceşti, când sufletul e lipsit de roua cea Sus, care se pogoară de la Duhul lui Dumnezeu. Însă omul se lipseşte de această înrourare când se împuţinează în el dorinţa lăuntrică a inimii către rugăciune, care atrage ploaia cea binefăcătoare a harului Duhului Sfânt. Lipsa de ploaie adesea e împlinită prin udare. Aceasta poate avea loc şi când e vorba de reînnoirea duhovnicească. Aşadar udă pământul cel învârtoşat al inimii tale cu lacrimile pocăinţei, până când, ca o ploaie bogată, va cădea asupra sufletului tău harul Preasfântului Duh. Această apă preţioasă adesea lipseşte din fântâna inimii – într-o asemenea împrejurare aruncă-te la pământ şi roagă-te să se deschidă stăvilarele inimii; rugăciunea umilită încă te va răcori ca o ploaie căzută la vreme potrivită. Pentru primăvara firească este hotărât un anumit timp al anului – ea nu poate avea loc nici toamna, nici în mijlocul iernii. Pentru primăvara duhovnicească, însă, nu există un timp hotărât – ea poate fi veşnică şi, de asemenea, ea poate începe întotdeauna când sufletul păcătos se întoarce la Dumnezeu. Aceasta poate bucura şi da nădejde sufletelor păcătoase, care încă nu s-au cufundat în noroiul păcatului până într-atât încât să nu se mai gândească deloc la mântuirea lor. După primăvara firească întotdeauna urmează vara – nimeni nu poate schimba această rânduială întocmită de Dumnezeu. După primăvara duhovnicească, însă, poate urma iarăşi iarna, şi încă o iarnă din cele mai aspre, de îndată ce sufletul, neîngrijindu-se deloc de sine, amărăşte harul Duhului Sfânt, care-l înnoise şi înviase, se întoarce de la faţa cea întru tot sfântă a lui Dumnezeu şi se cufundă în negura cea întunecată a păcatului. Fără îndoială, numai omul care a cunoscut şi a încercat asupra sa puterea harului lui Hristos, care a gustat din bunătatea cuvântului lui Dumnezeu şi a trăit o viaţă sfântă, poate să-şi amintească bine îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cel ce stă, să privegheze ca să nu cadă!” (1 Corinteni 10, 12).
Sursa: 
Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu,

Comentarii recente