Duminica Hananeencei - 17 după Cincizecime: Page 2din5

PrintPrint

decât: „Miluieşte-mă!”; şi la strigătul ei s-a strâns în jur o mulţime de lume. Şi era o privelişte de-ţi storcea lacrimi: să vezi o femeie strigând cu atâta sfâşiere de inimă, să vezi o mamă rugându-se pentru fiica ei, şi fiica ei atât de greu bolnavă! Mama nici n-a îndrăznit să aducă pe îndracită înaintea Învăţătorului, ci a lăsat-o acasă zăcând, şi ea însăşi a venit să se roage, îi spune numai boala, fără să mai adauge ceva!

Nu-L trage pe doctor la casa ei, ca omul acela împărătesc, care-I spusese: „Vino şi pune mâna Ta!”; şi: „Coboară înainte de a muri copilul meu!”

Nu, ci povestindu-i nenorocirea sa şi grozăvia bolii, cere mila Stăpânului dând drumul la mari strigăte. Nu spune: „Miluieşte pe fiica mea!”, ci: „Miluieşte-mă! Ai milă, Doamne, de mine! Fata mea nu-şi dă seama de grozăvia bolii! Eu sunt cea care sufăr mii şi mii de dureri, că îmi dau seama de grozăvia bolii; şi ştiind-o mă cuprind nebuniile!”

„Iar El nu i-a răspuns nici un cuvânt”

Cât de neobişnuită şi de ciudată e purtarea Domnului! Pe iudeii cei nerecunoscători îi miluieşte necontenit, pe cei care-L hulesc îi roaga, pe cei care-L ispitesc nu-i părăseşte, iar pe această femeie, care aleargă la El, care se roagă de El, care I se închină, care arată atâta credinţă, deşi nu fusese crescută nici în lege, nici în profeţi, pe aceasta n-o învredniceşte nici cu un răspuns! Pe care om nu l-ar fi scandalizat când ar fi văzut că Hristos Se poartă cu o femeie cu totul altfel decât I se dusese vestea? Se zvonise, doar, că străbătea satele şi vindeca pe bolnavi!

Pe cananeanca însă o respinge, deşi ea venise la Dânsul! Pe care om nu l-ar fi înduioşat boala fetei, rugămintea mamei făcută pentru fiica ei atât de greu bolnavă? Nu s-a apropiat de Domnul ca una ce era vrednica sau ca una care cerea ce i se cuvenea, ci se ruga să fie miluită, îşi istorisea numai nenorocirea ei; şi nici aşa Hristos n-a învrednicit-o cu un răspuns!

Poate că mulţi din cei ce au auzit-o s-au scandalizat! Cananeanca nu s-a scandalizat. Dar pentru ce vorbesc de cei care au auzit-o? Cred că chiar ucenicii au suferit pentru nenorocirea femeii, că s-au întristat. Dar cu toate că s au tulburat , totuşi n-au îndrăznit să-I spună: "Miluieşte-o", ci "Apropiindu-se ucenicii Lui îl rugau, zicând: Slobozeşte-o că strigă în urma noastră".

De multe ori şi noi spunem contrariul că să convingem pe cineva. Hristos însă le-a răspuns:  „Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel”.

Ce-a făcut femeia când a auzit aceste cuvinte? A tăcut şi a plecat? A renunţat de a mai stărui cu atâta râvnă? Deloc! Ci a stăruit mai mult! Noi nu facem aşa, ci, când nu dobândim ce cerem, încetăm de a ne ruga, când ar trebui tocmai pentru aceasta să stăruim mai mult! Şi totuşi pe care om nu l-ar fi descurajat cuvintele rostite atunci de Hristos? Ar fi fost de ajuns să ducă la deznădejde pe cananeanca numai tăcerea

Comentarii recente