Duminica Pilda Talantilor - 16 dupa Cincizecime: Page 6din8

PrintPrint

l-ai dat cuiva care să-l fi folosit bine, care să fi vrut şi să fi fost în stare să-l dea mai departe altora cărora le-ar fi fost de trebuinţă ca să se mântuiască ? Iar Eu, venind, aş fi găsit pe pământ mai mulţi din cei ce se mântuiesc: mai mulţi credincioşi, mai mulţi milostivi, mai mulţi smeriţi. Dar tu ai îngropat talantul în pământul trupului tău care a putrezit în groapă (pentru că Domnul spune aceste cuvinte la Groaznica Judecată) si nu-ţi mai e bun acum la nimic.

O, ce înfricoşată învăţătură pentru cei ce au averi şi nu vor sa dea nimic săracilor ! Sau înţelepciune şi o ţin ferecată în ei ca într-un mormânt! Sau orice fel de bun sau iscusinţă de care nu se bucură nimeni! Sau putere şi nu apără pe cei slabi! Cel mai blând nume care li s-ar putea da acestora ar fi acela de „hoţi”; pentru că ei îşi însuşesc darul care este al lui Dumnezeu, îl ascund şi nu dau altora nimic din ceea ce li se cuvine. Dar nu sunt numai hoţi, ci şi ucigaşi, pentru că nu ajută pe cei ce ar putea să se mântuiască. Păcatul lor nu e mai mic decât al unuia care, pe mal stând şi având în mâini un colac de salvare, nu-l întinde celui pe care îl vede înecându-se. Cu adevărat îi va spune Domnul unuia ca acesta cuvântul pe care l-a spus în pilda slugii netrebnice:

„Luaţi dar de la el talantul şi dați-l celui ce are zece talanii. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea si scrâșnirea dinţilor”.

Adesea se întâmplă în viaţa aceasta că puţinul pe care îl are cineva să se ia de la dânsul şi să se dea altcuiva care are mai mult, şi acest lucru este iarăşi o icoană a ceea ce se petrece pe tărâmul duhului. Nu ia un părinte de la un fiu risipitor ca să dea altui fiu, mai chibzuit decât acela ? Nu se ia arma din mâna soldatului fricos ca să se dea celui viteaz ?

Și în viaţa aceasta ia Dumnezeu darurile sale de la slujitorii netrebnici; de multe ori bogătaşii împietriţi la inimă se ruinează şi mor în sărăcie; înţelepţii trufaşi sfârşesc în nebunie sau senilitate, sfinţii care se mândresc cad în păcate grele; tiranii se prăbuşesc; preoţii netrebnici se despart în chinuri de viaţă; mâinile care nu au făcut binele ce le-a stat în putinţă prind să tremure sau înţepenesc; buzele ce nu au spus adevărul amuţesc; şi toţi cei care zădărnicesc darul lui Dumnezeu sfârşesc ca nişte cerşetori, lipsiţi de toate.

Nu se ia darul de la omul hapsân când moare şi nu se dă urmaşilor şi neamurilor care îl moştenesc ? Dar să luăm aminte: se ia de la cel necredincios darul şi abia după ce darul i s-a luat e osândit. Dumnezeu nu osândeşte pe

Comentarii recente