Duminica Învierea fiului văduvei din Nain - 20 dupa Cincizecime: Page 3din5

PrintPrint

cârti, nu fii posomorât şi oţărât. Mai vârtos laudă pe cel ce l-a luat, cu aceasta tu cinsteşti pe însuşi răposatul, şi îi trimiţi după dânsul acest monument de cinste. Căci, dacă cârteşti, jigneşti pe cel mort, mânii pe Dumnezeu, şi te vatămi pe tine însuţi.

Iar dimpotrivă, dacă mulţumeşti lui Dumnezeu, atunci cinsteşti pe cel mort, lauzi şi slăveşti pe cel ce l-a luat, şi foloseşti ţie însuţi. Plângi, cum a plâns pe Lazăr Hristos Domnul tău, care prin aceea ne-a însemnat măsura, scopul şi marginile întristări, pe care cineva nu trebuie să le păşească.

Mai dintâi tu aminteşti de patriarhi si de prooroci, dar adu-ţi aminte, că tu la aceasta ai mai puţin drept decât dânşii. Ei cu dreptate se tânguiau, căci Hristos nu venise încă din cer, El, care prin învierea Sa a secat izvorul lacrimilor pentru cei morţi.

Ei se tânguiau cu dreptate, căci atunci nu se ridicase încă osânda morţii deasupra omenirii. Ei se văietau cu dreptate, căci învierea morţilor încă nu se vestise. Toţi sfinţii din Vechiul Testament nădăjduiau întru venirea Domnului, dar de aceea ei tânguiau pe morţi, căci ei nu puteau vedea pe acela, întru care au nădăjduit.

Însă, de când cuvântul trup s-a făcut, şi a locuit între noi, de când noul Adam a ridicat hotărârea cea rostită asupra lui Adam cel dintâi, a nimicit moartea noastră prin moartea Sa şi a înviat a treia zi din morţi, de atunci moartea nu mai este înfricoşată credincioşilor, şi ei nu se mai tem de apusul soarelui vieţii lor, căci răsăritul lor se arată iarăşi întru înălţime, Insuşi Domnul, care nu poate minţi, zice: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în mine, de va şi muri, viu va fi. Şi tot cel ce este viu şi crede întru mine, nu va muri în veac” (Ioan XI, 25).

Acest glas al lui Dumnezeu, iubiţilor, este lămurit; cine crede în Hristos şi păzeşte poruncile lui, va trăi, deşi a murit. Aceste cuvinte încă şi Sf.Apostol Pavel le-a luat întru sine, le-a ţinut tare cu toată puterea credinţei şi aşa a învăţat: „despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde” (I Tes. IV, 12). El numeşte adormiţi pe cei răposaţi, pentru ca prin acest grai să însemne siguranţa învierii.

De fapt moartea nu este altceva, decât un somn lung. Să nu-mi zici mie, că cel mort nu poate nici auzi, nici vorbi, nici vedea, nici simţi, căci toate acestea şi cel ce doarme nu le face. Ba încă eu trebuie să vă spun ceva lămurit: la cel ce doarme, doarme întrucâtva sufletul, dar la cel mort nu este aşa, căci aici sufletul priveghează. Dar zici tu, cel mort putrezeşte şi se trece, şi se preface în pulbere şi cenuşă. Ce se dovedeşte cu aceasta, iubiţilor? Nimic alta cu toate acestea, decât că tocmai pentru aceasta cineva trebuie să se bucure de moarte. Când cineva voieşte a reînnoi o casă povârnită şi veche, înainte de toate scoate pe locuitori din ea, o surpă

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente