COMPOZITORI

PrintPrint
Adevărata întoarcere a compozitorilor apuseni spre sfera credinței s-a petrecut doar la sfârșitul secolului XX, când, în locul zgomotului disonant, fără formă, al muzicii aleatorii și al tăcerii lipsite de conținut, a apărut o nou-gândită armonie pentru tăcerea spirituală absolută a minimalismului muzical. Ceea ce se aștepta cel mai puțin în artă era o renaștere religioasă, dar tocmai aceasta a surprins și a împlinit speranțele compozitorilor și ale publicului. După inovațiile posibile și imposibile ale avangardei, caracterizate prin efecte exterioare abundente înlăuntrul unei pustietăți lăuntrice izbitoare, publicul tânjea după o muzică în care să se îmbine simplitatea și profunzimea - o muzică simplă în limbaj și în stil, dar adâncă în conținut; care să-i miște pe oameni nu atât prin teme stridente și originalitate stearpă, nici chiar una care să atingă neapărat sufletul, ci una care să poată să-l ducă pe om dincolo de hotarele existenței pământești, în legătură cu lumea de Sus. Nu este întâmplător faptul că la sfârșitul secolului XX Apusul a experiat o creștere a interesului pentru muzica bisericească, mai ales pentru cântarea gregoriană. CD-ul Canto Gregoriano, înregistrat în 1993 de monahii spanioli de la Abația Santo Domingo de Silos a devenit un bestseller internațional: la începutul secolului XXI se vânduseră mai mult de șapte milioane de exemplare. Producătorii nu-și puteau da seama ce îi atrăgea pe oameni să cumpere acest disc și cum tonul monofonic, unison, al cântării simple monastice depășea în popularitate hiturile starurilor mondiale.
Sursa: 
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cântul inimii – puterea cuvântului și a muzicii (MIA), traducere de Laura Mărcean & Olg

Comentarii recente