TERMOMETRUL

PrintPrint
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul față de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracția, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun și drept. Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutații în sine însuși, în sensul că atunci când se apropie de Dumnezeu cu credință și cu fapte bune capătă îndată amploare, dobândește pacea inimii, după cum atunci când se îndepărtează de Dumnezeu, prin puțină credință, neîncredere în adevărul dumnezeiesc și prin fărădelege, se chircește îndată, suferă de neliniște și apăsare.
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 13.

Comentarii recente