Sfântul Mucenic Teodor și Cuviosul Teofan

PrintPrint

Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sînt unii care au suferit numai pentru credinţa creştinească, stînd împotriva elinilor, care îşi apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alţii se nevoiau pentru dreapta-credinţă, împotriva chiar a creştinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept şi care, nu mai puţin decît cei dintîi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit şi cununi deopotrivă ca şi aceia. Dintre ei unul este acest minunat şi mare Teodor, pentru care acum ne stă înainte cuvîntul.

Pe acest mărturisitor l-a odrăslit Palestina, pe care, dînd-o Dumnezeu lui Avraam ca moştenire, bine a numit-o pămîntul făgăduinţei, pentru că de acolo a ieşit ceata proorocilor şi a patriarhilor şi Însuşi Hristos cu trup. De acolo ne-a răsărit şi numărul primitorilor de Dumnezeu apostoli, care s-au născut acolo. Deci şi pe acest luminător şi stîlp al dreptei-credinţe, aceeaşi latură l-a adus şi dat în lume.

Părinţii cuvioşilor acestora erau din Sfînta Cetate a Ierusalimului, de bun neam, a căror bogăţie era numele de creştini. După ce au odrăslit acest rod sfînt, adică pe Teodor, îndată, din tînără vîrstă, a cîştigat mare bogăţie de înţelepciune. Căci, fiind încă copil, nu era într-însul minte copilărească, ca să ia seama la jocurile copilăreşti sau la orice fel de privelişte, ci întotdeauna se îndeletnicea în locaşurile lui Dumnezeu. Nici o privelişte nu-i era lui mai plăcută, decît a privi spre obiceiurile cele frumoase şi cinstite şi aceasta era lauda lui, a se supune părinţilor lui. Pe scurt, zic, chiar de la început s-a arătat ca un pom bineroditor şi din odrăslirea sa cea dintîi dovedea ce fel era să fie mai pe urmă.

Ajungînd el în vîrstă, părinţii l-au dat în Mănăstirea Sfîntului Sava, unui preot cu fapte bune ca să înveţe ştiinţa dumnezeieştilor Scripturi cum şi frica de Dumnezeu. Teodor avea un frate cu numele de Teofan, mai mic de ani, dar cu obiceiurile cele bune deopotrivă. Amîndoi învăţau împreună la acel preot, însă Teodor, fiind ascuţit la minte, în puţină vreme a străbătut toată învăţătura cărţii. Dorind să se deprindă la învăţătură mai înaltă, a ieşit din mănăstire şi, aflînd un bărbat bătrîn împodobit cu viaţa şi cu înţelepciunea, s-a lipit de acela şi a învăţat de la el desăvîrşit filosofia cea din afară. Apoi şi pe cea dinăuntru bine a deprins-o, căci s-a povăţuit de dînsul a trece cu vederea lumea şi toate cele ce se află în lume.

Făcîndu-se desăvîrşit în amîndouă filosofiile, iarăşi s-a întors în Mănăstirea Sfîntului Sava şi s-a făcut monah, lucrînd toate cele plăcute lui Dumnezeu, încît covîrşea pe alţii cu viaţa. Căci cine era acolo mai blînd decît el? Cine era mai fără de răutate? Cine era mai înfrînat şi cine păzea mai cu sîrguinţă vremea vorbirii, a tăcerii şi a fiecărui lucru, mai mult decît el? Încît nici de tăcerea sa să nu se păgubească, nici grăirea cea folositoare, la vremea sa, să nu o lase, nici de la orice osteneală mănăstirească să nu lipsească. Cine şi-a omorît aşa trupul? Cine şi-a oprit ochiul, limba şi năvălirile gîndurilor, ca

Pagini

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente