Sfântul Mucenic Sebastian și cei împreună cu dânsul

PrintPrint
Sfantul Mucenic Sebastian

Sfîntul Sebastian, bărbatul cel binecredincios, s-a născut în cetatea Narvoniei, iar în Mediolan a crescut şi a învăţat carte. El era atît de plăcut şi iubit păgînilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, încît l-au făcut voievod al ostaşilor lor celor mai de aproape şi i-au poruncit ca totdeauna să fie înaintea lor, pentru că era bărbat viteaz şi priceput, plin de înţelepciune, în cuvinte adevărat şi în judecăţi drept, iar în sfaturi mai înainte văzător. În lucrurile cele ce i se încredinţau lui şi în slujbe era credincios şi cu bărbăţie, însemnat în bunătate şi în toată rînduiala obiceiurilor era foarte ales. Pe acesta îl cinsteau ostaşii ca pe un părinte şi toţi cei din palatul împărătesc foarte mult îl iubeau şi îl cinsteau, căci era cinstitor de Dumnezeu, adevărat şi om drept; că pe care îl miluise Dumnezeu cu darurile sale, acela de toţi să se iubească şi să se cinstească.

În toate zilele slujea lui Hristos cu osîrdie, rugîndu-se şi păzind sfintele Lui porunci. Şi aceasta o făcea în taină, ca să nu afle păgînii împăraţi credinţa lui în Hristos; nu de munci temîndu-se, nici iubind averea, ci numai pentru aceasta tăinuia sub hlamida stăpînirii pămînteşti pe ostaşul lui Hristos, ca să ajute creştinilor, care în acea vreme erau foarte izgoniţi şi munciţi. Pentru că pe care nu putea să-i ceară şi să-i elibereze din legături şi din munci, nici să le facă vreo uşurare, pe aceia îi întărea cu cuvinte folositoare, ca să-şi dea sufletele cu bărbăţie pentru Domnul lor, cu al Cărui sînge erau răscumpăraţi şi să-şi verse sîngele lor privind către veşnicele răsplătiri, care vor fi după muncile vremelnice de aici. Apoi se sîrguia a cîştiga lui Dumnezeu sufletele pe care diavolul se nevoia a le răpi spre pierzare.

Deci, precum grăieşte Scriptura, întărind mîinile cele slabe şi genunchii cei slăbănogiţi ai credincioşilor şi pe cei slabi la suflet, care se îndoiau şi se temeau de munci, pe aceia îi învăţa şi-i făcea să fie cu bărbăţie şi îi deştepta către nevoinţă. Apoi, văzînd pe mulţi înaintea sa nevoindu-se şi alergarea săvîrşindu-şi şi credinţa nevătămată în muncile cele grele păzindu-şi şi către primirea cununilor celor veşnice mergînd - se aprindea însuşi cu dorinţa de a pătimi pentru Hristos şi aştepta pînă cînd îi va arăta lui Domnul vreme lesnicioasă spre aceasta. Deci, a dobîndit vremea întru care nu i-a mai fost cu putinţă a tăinui văpaia dragostei şi a rîvnei celei dumnezeieşti ce ardea înăuntru şi cu dinadinsul s-a arătat pe sine tuturor cine era; căci n-a răbdat mai mult a se ascunde lumina în întuneric. Şi a fost vremea aceea astfel:

Doi bărbaţi cinstiţi şi de bun neam, Marchelin şi Marcu, fraţi după trup şi împreună născuţi, au fost prinşi mărturisind pe Hristos şi mult timp au fost ţinuţi legaţi. La aceştia adeseori mergea fericitul Sebastian şi îi mîngîia pe dînşii, vorbind despre sfînta credinţă şi despre cele folositoare, sfătuindu-i să se lepede de înşelăciunile lumeşti cele degrabă trecătoare şi să nu se teamă de muncile cele vremelnice. Iar ei, ascultînd sfatul lui cel sănătos, răbdau cu

Pagini

Comentarii recente