Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni: Page 6din15

PrintPrint
Sfantul Ierarh Spiridon

puterii, pentru că nu poate sta omul împotriva lui Dumnezeu. Deci, dacă şi dintre voi cineva poate să înţeleagă ca mine, să creadă în Hristos şi, împreună cu mine, să urmeze acestui bătrîn, prin a cărui gură Dumnezeu a grăit".

Astfel, filosoful acela, primind credinţa creştinească, se bucura că a fost biruit de sfîntul bătrîn spre folosul său şi se bucurau toţi cei binecredincioşi, iar cei răucredincioşi s-au ruşinat.

Săvîrşindu-se acel mare sobor al Sfinţilor Părinţi şi fiind biruit şi lepădat Arie şi fiecare întorcîndu-se într-ale sale, s-a întors şi Sfîntul Spiridon la casa sa. În acea vreme a murit Irina, fiica lui, care înflorise cu tinereţile şi vremea vieţii sale şi-a petrecut-o în feciorie curată, încît era vrednică de cămara cea cerească. Atunci a venit la sfîntul o femeie plîngînd şi spunînd că a dat fiicei lui, Irina, un odor de aur, spre păstrare; dar de vreme ce ea a murit, a rămas odorul ascuns, neştiut de nimeni. Sfîntul Spiridon, căutînd pretutindeni prin casa sa odorul, cel ascuns nu l-a aflat; apoi, văzînd lacrimile şi tînguirea femeii şi fiindu-i milă de ea, a mers la mormîntul fiicei sale, împreună cu casnicii săi şi a strigat către cea moartă, precum odinioară Hristos lui Lazăr, zicîndu-i: "Fiică, Irino, unde este odorul cel de aur, care ţi s-a încredinţat spre păstrare?" Iar ea, ca dintr-un somn lung deşteptîndu-se, a răspuns: "În cutare loc al casei (spunînd numele locului) l-am ascuns pe el". Şi iarăşi a zis către dînsa sfîntul: "Dormi de acum, fiica mea, pînă cînd te va deştepta pe tine Domnul tuturor, la învierea cea de obşte". Atunci s-au cuprins de frică toţi cei ce erau acolo, minunîndu-se şi înspăimîntîndu-se de acea minune preaslăvită, iar sfîntul, aflînd odorul în locul cel spus, l-a dat acelei femei.

După aceasta, murind marele Constantin şi împărţind fiilor săi împărăţia, a luat Răsăritul fiul cel mijlociu, Constantie. Acesta, fiind în cetatea cea mare, Antiohia Siriei, a căzut într-o boală grea, pe care nu puteau să o vindece doctorii. Deci, lăsînd împăratul cel bolnav pe doctori, a alergat cu rugăciune către Dumnezeu, Care poate tămădui sufletele şi trupurile şi de la El îşi cerea cu sîrguinţă tămăduire bolii sale. Atunci a avut o vedenie: într-o noapte un înger arătîndu-i o ceată de mulţi sfinţi episcopi, în mijlocul lor i-a arătat doi mai aleşi, care păreau a fi celorlalţi povăţuitori şi începă-tori; deci, aceia, îi spunea lui îngerul, sînt tămăduitorii bolii tale.

Deşteptîndu-se împăratul din somn şi gîndind la ceea ce văzuse, nu cunoştea cine erau cei pe care-i văzuse. Căci cum putea cunoaşte pe aceia, al căror nume şi patrie nu erau lui ştiute? Şi mai ales cînd unul dintre ei încă nici nu era episcop şi nici nu avea să fie episcop, dar acum se arăta a fi întru acea dregătorie. Deci a fost în nepricepere multă vreme. Apoi, primind sfat, a adunat la sine pe episcopii din cetăţile dimprejur şi căuta să-i cunoască pe dînşii şi pe cei doi episcopi ce îi văzuse în vis, însă nu i-a aflat. Iarăşi a chemat pe mai mulţi, din

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente