în existența lumii vegetale găsim o dovadă palpabilă a omniprezenței lui Dumnezeu și a lucrării Sale proniatoare. Există oare vreun loc pe pământ în care vegetația să nu-și facă simțită prezența? Ea acoperă câmpiile, se cațără pe povârnișurile inaccesibile ale munților de piatră, răzbește în pustiuri, sloboade rădăcini în apă și printre ape, pe ostroave nelocuite. și cine o crește și o împodobește în cele mai frumoase și mai felurite forme și culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbracă. Dar dacă Domnul îmbracă astfel, cu atâta grijă, firul de iarbă, părăsi-ne-va oare pe noi? Fie și o singură clipă; îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? "Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?" (Matei 6, 30; Cf. Luca 12, 28). Dacă Dumnezeu dă viață în fiece clipă firului ierbii și nu-l lasă să moară, înceta-va, oare, să-mi dea viață mie? Nu. Dacă firul ierbii este îmbrăcat și menținut în viață de Domnul, în mine Domnul viețuiește mereu, ca într-un templu, dacă nu-L îndepărtez de bunăvoie prin păcatele mele. "Nu știți oare că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?" (1 Corinteni 3, 16). în ceea ce privește templul, ia aminte că apostolul spune despre creștin că este templu fiindcă în el viază Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile) creștine viețuiește neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfântă. Să ne apropiem de ea cu evlavie. Credincioșii care vin să se roage în biserică înaintea Domnului își simt inima plină de sfințenie.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 443-444.