Sfantul Ioan din Kronstadt

LUMINA ORBITOARE

Sfantul Ioan din Kronstadt
Ce s-ar întâmpla, Domnul meu şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, dacă lumina Dumnezeirii Tale ar ţâşni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poartă la piept

MECANISMUL

Sfantul Ioan din Kronstadt
Un om supărăcios şi fără minte, dorind să facă să funcţioneze un obiect sau un aparat oarecare şi nefiind în stare să-l folosească din nepricepere, văzându-se deci în imposibilitatea de a-l utiliza, aşa cum ar fi

ACELAŞI AER

Sfantul Ioan din Kronstadt
A-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, a-i împărtăşi bucuriile şi necazurile, a-l hrăni, a-l îmbrăca la nevoie, a respira – ca să spunem aşa – acelaşi aer cu el, consideră toate acestea tot atât de fireşti precum

FLORILE LUI DUMNEZEU

Sfantul Ioan din Kronstadt
Sfinţii, oamenii lui Dumnezeu, sunt minunate, neveştejite, înmiresmate flori. Nu te atinge de ele cu buze întinate de duhoarea păcatului.

FÂNTÂNILE SPARTE

Sfantul Ioan din Kronstadt
Majoritatea oamenilor poartă de bună voie în inimă o povară satanică, dar s-au obişnuit într-atât cu ea, încât de cele mai multe ori n-o simt şi chiar şi-o sporesc, fără să-şi dea s

ŢĂRMUL

Sfantul Ioan din Kronstadt
O, dacă ne-ar fi dat tuturor să ancorăm cu bine la ţărmul patriei cereşti!      

VIAŢA NOASTRĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt
Viaţa noastră, ce este ea oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se stingă. Viaţa noastră, ce este ea oare?

NUMELE SFINŢILOR

Sfantul Ioan din Kronstadt
Numele Sfinţilor, alcătuit din sunete articulate, are însemnătate oarecum ca şi trupul Sfântului sau cu Sfântul însuşi… În mic, oarecum se răsfrâng în gura noastră fiinţele lumii de Sus şi ale celei de jos – şi a

BILANŢUL

Sfantul Ioan din Kronstadt
De-ţi va trece cândva prin minte gândul nechibzuit de a-ţi face „bilanţul” faptelor bune, caută îndată să-ţi opreşti această pornire greşită, făcându-

CURAJ!

Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu trece zi ca vrăjmaşul să nu-mi atace credinţa, nădejdea, dragostea. Vrea să vă distrugă, credinţa mea, dragostea mea! Rabdă credinţă, rabdă nădejde, rabdă iubire! Curaj credinţă, curaj nădejde, curaj iubire!

Pagini

Subscribe to Sfantul Ioan din Kronstadt

Continut recent

Comentarii recente