Citatul zilei

Tu cunoști mișcările apei, că apa curge în jos, că nu stă într-un loc și că în chip firesc o pornește spre locurile aplecate și adânci, după ce Stăpânul a dat apei această poruncă. Dar ce putere avea apa înaintea de a i se fi poruncit să urmeze această cale, nici tu n-o știi și nici n-ai auzit pe altul care să fi văzut. Gândește-te că glasul lui Dumnezeu, prin natura lui, are putere creatoare și că porunca, dată atunci zidirii, a arătat celor zidite de Creator calea pe care trebuia să o urmeze în viitor. Ziua și noaptea au fost create în același timp; și de atunci până acum ele urmează una după alta și nu încetează să împartă timpul în mod egal. Natura apelor a primit poruncă să curgă și apele niciodată nu obosesc, pentru că sunt silite necontenit de porunca aceea. Aceasta o spun cu privire la natura curgătoare a apei, că sunt ape care curg de la sine, de pildă izvoarele și râurile; mai sunt și alte ape adunate la un loc, care nu curg; dar acum vorbesc de apele care se mișcă. Dacă tu vreodată, stând lângă un izvor care dă multă apă, ai să întrebi: Cine este cel care împinge apa aceasta din sânul pământului? Cine o silește să meargă înainte? Ce fel sunt vistieriile din care pornește? Care este locul spre care se grăbesc? Cum se face că izvoarele acestea nu încetează să curgă, iar locurile spre care se duc nu se umplu? La toate aceste întrebări este un singur răspuns: Datorită acelui dintâi glas! Porunca aceea face ca apa să alerge. Așa că atunci când vorbești de ape adu-ți aminte de acel prim glas: "Să se adune apele!" (Facerea 1, 9) Trebuia să alerge apele, ca să-și ocupe propriul lor loc; apoi, ajunse în locurile hotărâte lor, să rămână pe loc și să nu se ducă mai departe. De aceea după cuvântul Ecclesiatului: "Toate pâraiele se duc în mare și marea nu se umple" (Ecclesiastul 1, 7). Că și apele curg datorită poruncii dumnezeiești, iar marea rămâne împrejmuită de hotarele ei, datorită legii celei dintâi, care a spus: "Să se adune apele într-o adunare". Dar pentru ca apa, care este nestabilă, să nu se reverse în afara locurilor care au primit-o, mutându-se totdeauna dintr-un loc în altul și în continuare să înece pământul, Dumnezeu a poruncit apei: "Să se adune apele într-o adunare". De aceea de multe ori se înfurie marea din pricina vânturilor și-și ridică valurile la mare înălțime; dar când ajunge la țărm se întoarce înapoi, prefăcând în spumă furia ei.

Viața pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deși oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-și pregăti veșnicia, se joacă cu cuvinte fără rost. Se adună în ospeție, stau și pălăvrăgesc, apoi încep să se joace, într-un fel sau altul. Se adună la teatru, unde totul nu-i decât joacă, distracție; se distrează cei de pe scenă, se distrează și cei ce-i privesc. Unii își petrec timpul folosindu-și calitățile intelectuale, alții slăbiciunile omenești, alții în fapte caritabile sau în a scrie sau vorbi frumos. Se mai pot ocupa cu mâncatul și cu băutul în exces, în loc să mănânce și să bea doar cât le este necesar, se preocupă de îmbrăcăminte, își pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distrează pe seama isprăvilor copiilor, în loc să-i educe în credință, evlavie, frică de Dumnezeu. Pentru unii ca aceștia toată viața e o distracție. Vai de cei ce iau viața drept o distracție!

Cuvintele își pierd puterea lor tainică și dumnezeiască dacă sunt rău întrebuințate și ajung ca moarte. Ca un pom din miazănoapte sădit la miazăzi, care se veștejește și se usucă.

în orice roadă a pământului sunt câteva însușiri: culoare, formă, gust, putere hrănitoare, frumusețe, bună mireasmă. Slavă Ție, Treime, Ce toate le-ai gândit și le-ai zidit spre mâncare și desfătare făpturilor Tale, mai ales oamenilor, făpturile raționale!