Citatul zilei

RAMURA USCATĂ

Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi într-un pom o ramură ce s-a uscat din pricină că n-a mai avut în sine seva care-i ţinea viaţa. Pricepe de aici că întocmai ca o ramură uscată este acel creştin care nu are o credinţă vie, a cărei viaţă se vădeşte prin dragoste şi prin celelalte roade ale sale. Unul ca acesta prin nimic nu e legat de Hristos, Care este „viţa cea adevărată” (Ioan 15, 1) şi nici de creştinii cei neprefăcuţi, care sunt duhovniceştile „mădulare ale trupului Său” (Efeseni 5, 30). Înstrăinat va fi el de nădejdea vieţii celei veşnice atâta vreme cât va rămâne aşa cum se găseşte. Pe unul ca el îl înspăimântă Dumnezeu cu Judecata Sa: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10). Această întâmplare şi cugetarea asupra ei te povăţuieşte, creştine, să te cercetezi pentru a vedea dacă ai şi tu credinţa care se arată prin roadele sale, adică prin faptele cele bune.    
Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti,

PRIZONIERUL

Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi că un om care a căzut prizonier la un duşman hain îndură suferinţe de tot felul. El este ferecat în lanţuri de fier, este silit să trăiască după voia celui ce l-a înrobit, să-i facă pe plac celui care îl căzneşte, şi rabdă batjocoririle, defăimările şi rănirile pricinuite de acela – într-un cuvânt, duce o viaţă plină de amărăciune, care nu este cu nimic mai bună decât însăşi moartea. De la această înrobire simţită, întoarce-ţi mintea spre înrobirea cea nevăzută. În ce amarnică prinsoare se chinuieşte sufletul cel păcătos care a fost luat sub stăpânire de diavolul, stăpânitorul acestei lumi! Legându-l cu lanţurile poftelor lumeşti, el îşi săvârşeşte reaua sa voire asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreşte, peste rănile cele vechi îi face altele noi, îl târăşte dintr-o nevoie în alta şi-l ademeneşte dintr-o fărădelege în alta. Amarnică e robia cea trupească, însă cea sufletească este şi mai cumplită! Căci cel robit trupeşte, deşi lucrează cu trupul pentru chinuitorul său, cu duhul este slobod şi duhul lui nu poate fi legat sau stăpânit de nimeni. Şi-apoi, el se va izbăvi de necazul său prin moarte. Însă cel care are sufletul său înrobit, deşi poate fi slobod cu trupul, este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiţi trupeşte, căci unul ca acesta va fi legat în veci, dacă nu se va izbăvi prin harul lui Hristos. O astfel de înrobire e cu mult mai păgubitoare prin faptul că păcătosul n-o vede; el gândeşte despre sine că e slobod, că nu slujeşte nimănui, însă de fapt este mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanţuri.
Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti,

AŞ VREA SĂ MOR AICI

Am cunoscut un băieţaş care s-a întâmplat să ajungă într-o zi într-un loc foarte plăcut, un loc serios, oarecum, şi frumos. Un băieţaş care avea, poate, vreo zece ani. Şi iată că el a spus: „Aici e atât de bine şi frumos; aş vrea să mor aici”. Avea încă toată viaţa înainte! De unde astfel de gânduri? Însă aceasta a fost un fel de pauză… În viaţa lui s-a deschis dintr-odată ceva neobişnuit pentru dânsul şi el a grăit aşa. Iată. Pentru ca un calculator să scoată un asemenea gând, cu totul nou, ar fi trebuit să facă miliarde de calcule în fiece secundă, iar calculatoarele cele vechi ar fi avut nevoie de câteva zile, pe când în sufletul omenesc se naşte dintr-odată un astfel de gând. Vedeţi, ce bogăţie, ce maşinărie avem sub stăpânirea noastră… nu ştiu unde… şi în inimă, şi în cap, şi în trup în acelaşi timp… Şi muzica e un fel de limbă străină mai ciudată; ea traduce, într-un chip oarecare; în toate aceste situaţii, ea este ca un fel de mijlocitor.   
Sursa: 

Compozitorul Arvo Pärt, Cântul inimii – puterea cuvântului şi a muzicii (AP), traducere de Laura Mărcean & Olga Bers

FÂNTÂNILE SPARTE

Sfantul Ioan din Kronstadt
Majoritatea oamenilor poartă de bună voie în inimă o povară satanică, dar s-au obişnuit într-atât cu ea, încât de cele mai multe ori n-o simt şi chiar şi-o sporesc, fără să-şi dea seama. De altfel, vrăjmaşul cel rău le înzeceşte acea povară şi atunci cei ce o poartă încep să fie cuprinşi de o teribilă deprimare, de spaimă, cârtesc, iau în deşert numele lui Dumnezeu. Cele mai obişnuite mijloace prin care oamenii veacului acesta îşi alungă „aleanul” sunt petrecerile, jocul de cărţi, dansurile, teatrul. Dar, după ce recurg la aceste mijloace, plictisul şi lâncezeala inimii sporesc. Dacă oamenii aceştia au norocul să se îndrepte spre Dumnezeu, inima li se despovărează, încep să-şi dea seama limpede cât de apăsată le era ea mai înainte, cât de mare era greutatea care o strivea, deşi de cele mai multe ori ei nu-şi dădeau seama. Cât de mulţi sunt oamenii care L-au părăsit pe Dumnezeu, s-au îndepărtat de „izvorul apei vii” şi „şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apa”? (Ieremia 2, 13) Foarte multe asemenea fântâni sparte se întâlnesc la oameni, aproape câte una de fiecare. Fântânile sparte sunt inimile noastre, patimile noastre.  
Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 55.

FLORILE LUI DUMNEZEU

Sfantul Ioan din Kronstadt
Sfinţii, oamenii lui Dumnezeu, sunt minunate, neveştejite, înmiresmate flori. Nu te atinge de ele cu buze întinate de duhoarea păcatului. Roagă-te lor cu inimă şi cu buze curate, cu luare-aminte, adunându-ţi gândurile, cu evlavie, fără grabă. Ei sunt cer cuvântător, au dus pe pământ viaţă cerească, împodobită cu minuni şi cu alese fapte de desăvârşire, în iubire necuprinsă şi adâncă smerenie, în nerăutate, răbdare, jertfire de sine, iubind pe Dumnezeu mai presus de toate.   
Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 300.

DOGOAREA

Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om chinuit de fierbinţeală sau, intrând în baie, simţi o mare dogoare, ori vezi un cuptor încins de flăcări. De la focul acesta treci cu cugetul la focul gheenei, în care păcătoşii cei nepocăiţi vor suferi fără de încetare. Această cugetare te învaţă ca, prin pocăinţă şi prin lacrimi, să dobândeşti milostivirea bunătăţii lui Dumnezeu, pentru a scăpa de o astfel de nenorocire.     
Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti,

IZVORUL NESECAT

Sfantul Teofan Zavoratul
Izvorul plin de apă care se revarsă neîncetat, adăpându-i cu îmbelşugare pe toţi cei ce vin la el, închipuie îmbelşugarea şi nesecarea îndurărilor Tale, Doamne. Tu eşti Cela ce hrăneşti puterile cereşti şi toată suflarea de pe pământ. Dorind mântuirea noastră, iubirea Ta se pleacă singură către noi, ca să-i atragă şi să-i mântuiască pe cei care vin la ea.     
Sursa: 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia

FIARELE SĂLBATICE

Sfantul Nicolae Velimirovici
În înţeles general fiarele sălbatice întruchipează patimile. Aşa cum fiarele sălbatice chinuiesc trupul, la fel şi patimile aduc vătămare sufletului. Ziditorul i-a dat lui Adam putere asupra tuturor patimilor. Iată de ce Adam avea putere asupra fiarelor sălbatice ca simbol al patimilor. Sfinţii, care prin Noul Adam, Hristos, şi-au îmblânzit patimile, au dobândit de altfel şi putere asupra fiarelor sălbatice.   
Sursa: 

Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, traducere de Gheorghiţă Ciocioi, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 49-50.

BUSUIOCUL

Sfantul Nicolae Velimirovici
Busuiocul şi isopul (mai ales busuiocul) – cele mai de seamă plante la popoarele ortodoxe din Balcani, sunt simboluri ale sufletului celui drept, care, odată cu îmbătrânirea şi veştejirea trupului, dau o mireasmă puternică, pentru că aceste două plante au o mai mare şi mai plăcută mireasmă când se usucă decât atunci când sunt verzi. Busuiocul se foloseşte şi la sfinţirea apei. În acest caz el simbolizează buna mireasmă harică a lumii celei de Sus, care prin puterea Crucii fereşte apa de alterare.  
Sursa: 

Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, traducere de Gheorghiţă Ciocioi, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 43-44.

SFÂRŞITUL ZILEI

Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ce se întâmplă atunci când soarele se îndepărtează de noi: întunericul se lasă şi le acoperă pe toate de sub cer; omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb, se rătăceşte, se împiedică şi cade şi de toate-i este frică. Întocmai se petrece şi cu sufletul acelui om pe care-l părăseşte Hristos, Soarele Dreptăţii; atunci lui nu-i mai este cu putinţă a săvârşi nici o lucrare bineplăcută Domnului, după cum El Însuşi zice: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va rătăci, bâjbâind ca un nevăzător, se va împiedica şi va cădea dintr-un păcat în altul, până când va nimeri în prăpastia veşnicei pierzanii, de nu se va îndrepta prin pocăinţă. Însă Hristos se depărtează numai de acel suflet care L-a părăsit el însuşi mai întâi pe Domnul, altfel de nimeni nu se leapădă Hristos, ci „luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Această întâmplare ne învaţă să ne ţinem de Hristos şi să urmăm Lui cu credinţă şi dragoste, ca să nu ne cuprindă şi pe noi această pustiire şi beznă sufletească.    
Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti,

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Comentarii recente