Citatul zilei

MIOPIA

Sfantul Ioan din Kronstadt

Să încercăm să ne tămăduim de miopia sufletului și să nu ne preocupăm doar de cele vremelnice, pământești; să căutăm a desluși cu ochii minții ce ne așteaptă mâine - viața cea fără de sfârșit - și să ne înălțăm inimile spre patria cea de sus. Este, într-adevăr, o miopie fără seamăn a sufletului nostru nemuritor a privi numai la prezent, la cele văzute, perceptibile prin simțuri și care convin doar unor senzații trupești, și a nu privi înspre veacul viitor, la "Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit" - bunătăți - pe care Preabunul și Preaînțeleptul Dumnezeu le-a gătit celor ce-L iubesc pe El (1 Corinteni 2, 9). Ne dăm seama oare de ce ne-a lipsit miopia, căreia ne-am dat de bunăvoie? Ne-am lipit ca muștele de dulcețile pământești și nu mai vrem în ruptul capului să ne dezlipim de ele! Fericit cel ce disprețuiește dulcețile lumii acesteia! Fericirea aceluia nu va avea sfârșit!

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 224-225.

MOCIRLA DIN APA IZVORULUI

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vedem că, deși izvorul are apă curată, totuși pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot așa și în adâncul inimii omului se află tot felul de necurății. Precum scârboasa mocirlă și duhoarea, așa se ascund în sufletul omului înfumurarea și înălțarea minții, iubirea de argint, mânia, răutatea și invidia, necurăția dobitocească și orice ticăloșie. Necurăția de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovită cu o cârjă sau cu vreo altă unealtă; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se află la fund, toată apa din izvor devine tulbure. Tot așa și necurăția patimilor și a firii rele, dobitocești, care se află în adâncul inimii omului, se arată la vremea ispitirii. Cine ar ști că pe fundul izvorului se află noroi sau mocirlă, dacă nu ar lovi apa și dacă de acolo nu s-ar ridica și nu s-ar arăta murdăria? Tot așa, de unde am ști ce fel de ticăloșii și necurății se ascund în adâncul inimii omului, dacă nu ar ieși de acolo și nu s-ar vădi prin faptele cele din afară?

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, traducere de rasofora Domnica Țalea, Ed. Egumenița, Ga

VÂNTURILE

Sfantul Ioan din Kronstadt

în natură adie uneori un vânt căldicel, aromitor, care îți mângâie și îți pătrunde plăcut și ușor trupul, iar cerul este senin. Alteori bate vântul rece care îți provoacă o senzație de frig și de apăsare, îți intră în oase, îți face o piele de găină și tot atunci cerul și pământul se întunecă. Sau, fără nici o adiere de vânt, aerul poate fi cald sau rece, te poate încălzi sau dimpotrivă, să te facă să dârdâi de frig. Așa se întâmplă și în viața duhovnicească: uneori simțim parcă în suflet o boare lină, plăcută, care ne încălzește și ne înviorează, ne ușurează și ne liniștește; alteori, inima ne este cuprinsă de o suflare grea, ucigătoare, iar sufletul ni se cufundă parcă într-o beznă de nepătruns. Cea dintâi stare este de la Duhul lui Dumnezeu, a doua, de la diavolul. Trebuie să ne obișnuim cu amândouă. în primul caz, să nu ne trufim, în al doilea, să nu ne descurajăm, să nu disperăm, să alergăm cu grăbire la Dumnezeu.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 153.

OGLINDA PRĂFUITĂ

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi că oglinda prăfuită sau afumată nu-ți arată nimic, oricât ai privi într-însa; însă de vrei să-ți vezi chipul și murdăriile de pe el, atunci trebuie să o ștergi. Asemenea este și conștiința omenească: dacă e pângărită cu multe năravuri păcătoase și cu o viață nelegiuită, omul nu zărește în ea patimile ce s-au lipit de sufletul lui și umblă așa, pângărit din cap până-n picioare, ca un arap, și cade dintr-un păcat în altul fără teamă. Pustiitoare și jalnică este această stare! Un asemenea om nu-și vede spurcăciunea și mârșăvia, însă o va vedea atunci când se vor deschide cărțile spre rușinare înaintea întregii lumi, a ângerilor și a oamenilor, și i se vor pune dinainte păcatele lui, după cum grăiește Dumnezeu: "Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale" (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru și ca o dihanie înfiorătoare, căci mârșăvia sufletului, ce se ascunde acum înlăuntru, se va da atunci pe față. La fel se va vădi și frumusețea sufletelor celor drepte și ele "vor străluci ca soarele în âmpărăția Tatălui lor" (Matei 13, 43). Atunci sărmanul păcătos va începe să se scârbească de sine însuși, să se urască pe sine, să fugă de sine și va dori să se prefacă în nimic, dar nu va putea, căci în veci nesfârșită va sta asupra lui această sluțenie, spre a-l vădi că și-a petrecut viața pe pământ într-o asemenea mârșăvie. O, de-ar vedea omul urâciunea aceasta, zărind-o de pe acum, neîncetat ar plânge și ar căuta să se izbăvească de ea prin harul lui Hristos; însă, spre nenorocirea sa, orb fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curată, atunci le arată deslușit pe toate care se găsesc înaintea ei; vedem în ea atât murdăriile cele mari de pe chipul nostru, cât și pe cele mărunte. Asemenea este și conștiința cea curată: zărește până și cele mai "mici" patimi și omul le spală pe acelea prin pocăință, prin lacrimi și prin credință. Această cugetare te învață să-ți vii întru simțire, să te adâncești în Legea Domnului, care arată și dă în vileag păcatele noastre și să te pocăiești și să-ți curățești conștiința printr-o stăruitoare cercetare de sine, prin pocăință și prin credință și în acest chip să începi o viață nouă, așa încât la ânfricoșata Judecată să nu fie vădite spre aflarea lumii întregi acele păcate ale tale pe care acum, rămânând singur cu tine însuți, nu vrei să le cercetezi, să le cunoști și astfel să le curățești.

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

ATENȚIE LA CAP!

Sfantul Teofan Zavoratul

Dintre toate mădularele trupului tău, cel mai de seamă este capul, și dacă dă cineva în tine cu piatra, sau cu toiagul, sau cu sabia, jertfești, ca să abați lovitura de la cap, alt mădular al trupului, știind că fără cap nu poți trăi în această viață: și pentru tine lucrul cel mai de seamă să fie credința în Preasfânta Treime, Cea de o ființă, căci fără această credință nimeni nu poate să viețuiască viață adevărată.

Sursa: 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia

VESELIA PRIMĂVERII

Sfantul Inochentie al Odessei

Vremea primăverii înveselindu-ne ochii și inima prin asemănarea sa cu starea cea dintâi a lumii și a noastră, în același timp și prin multe lucruri ce se petrec în curgerea răstimpului său, ne dă a înțelege că fericirea și frumusețea aceasta sunt pierdute de noi; că noi, dimpreună cu toată natura ce ne înconjoară, ne aflăm într-o stare nefirească și că, prin urmare, trebuie să ne gândim necontenit cum să ieșim din această stare nefericită și să dobândim din nou pentru noi și pentru natură acea primăvară din paradis, care odată începută să nu se mai sfârșească.

Sursa: 

Sfântul Inochentie al Odessei, ânțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu,

NOUĂZECI ȘI NOUĂ LA SUTĂ

Inima e prea puțin pentru a îngloba tot sufletul. Sufletul există și-n ultima celulă din organismul uman. Sufletul este în tot corpul viu, 99% din organismul omului e suflet. Doar 1% este mineral, că de aceea ochii văd și de multe ori poftesc.

Sursa: 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 65.

MILIOANE DE CHIPURI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Aș putea să-mi imaginez înlăuntrul sufletului milioane de chipuri, de pildă, toate ale Maicii Domnului; aș zugrăvi-o cu mintea în toate felurile și toate înfățișând aceeași persoană vrednică de venerație, ca și Ea însăși. După cum Monada Cea de dinainte de fire, dătătoare de viață, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor și a sfințit prin Duhul Sfânt o infinitate de chipuri inteligibile după însuși modelul Său, Care sunt Puterile cerești, așijderea Tatăl a conceput, iar Fiul, ânsuși Chipul cel viu al Tatălui, a creat și a sfințit prin Duhul Sfânt și un chip al Său sensibil și inteligibil totodată - omul. De la apariția aceluia, la început chip unic, creează, spre uimirea noastră, până în ziua de astăzi asemenea chipuri. și toate sunt vii, nespus de frumoase, după asemănarea lui Dumnezeu, dăinuitoare, veșnice. Așijderea și eu, oricât de multe icoane aș face, pe toate le voi considera adevărate, vrednice de cinstire, îmi voi pleca genunchii înaintea lor, cu condiția să corespundă chipurilor (imaginilor) vii ale sfinților lui Dumnezeu. Ce ne-ar putea împiedica să avem atâtea chipuri ale Mântuitorului Hristos, câte chipuri reale de creștini există? Orice icoană a Mântuitorului este chipul Său vrednic de cinstire, care strălucește în sufletul oricărui creștin adevărat.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 438-439.

TRUPUL ÎNVIAT

Sfantul Inochentie al Odessei

După cum la începutul primăverii toate cele ascunse în lăuntrul pământului și cu putința de a învia se umplu de viață și ies la suprafață, iar cele rămase pe suprafața pământului dobândesc o nouă înfățișare, tot astfel și în ziua ânvierii toate trupurile omenești care se odihnesc, asemenea semințelor, în sânul pământului, vor învia și se vor scula din țărână. Iar cu aceia dintre frații noștri pe care această mare zi a ânvierii îi va găsi în viață, se va petrece, după cum spune Apostolul, o schimbare de alt fel: ei, fără să moară, vor dobândi un trup nou, potrivit cu felul lumii celei noi; și, de vreme ce atunci toate se vor săvârși cu o iuțeală și o putere uimitoare, schimbarea aceasta - după cum ne încredințează același Apostol - se va petrece într-o clipeală de ochi (1 Corinteni 15, 51-54). Pentru mintea omului trupesc, deprinsă a se opri numai asupra celor ce le vede cu ochiul și le aude cu urechea și care nu se pricepe a se ridica de la cele văzute către cele nevăzute, poate părea neînțeleasă și chiar nefirească învățătura Evangheliei despre ânvierea trupurilor omenești. De unde anume va fi luat trupul care demult s-a prefăcut în țărână și s-a amestecat cu pământul, ori s-a spulberat în aer? Ba mai mult decât atât: cum vor putea învia acele trupuri care, prefăcându-se în pământ și intrând în organismul plantelor de pe el, au devenit prin aceasta hrană și, prin urmare, însușire a altor corpuri omenești? Toate acestea par încurcate și greu de dezlegat pentru omul trupesc. Oare cum credeți că răspunde la aceste întrebări Sfântul Apostol Pavel? "Nebune" - zice el - "tu ceea ce semeni nu va învia de nu va muri; și ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, fie de grâu, fie de altceva; iar Dumnezeu îi dă trup, precum voiește, și fiecărei semințe îi dă un trup al ei" (1 Corinteni 15, 36-38). Asemănare foarte dreaptă și prin urmare foarte convingătoare. Căci, într-adevăr, ce semănăm noi toamna? Nu paie groase și înalte, nu spice aurii, ci semințe goale care în cursul iernii mor, iar cu sosirea primăverii, din pricina înmulțirii căldurii pământului, își pierd chipul lor și intră în stare de putrezire; dar această putrezire și moarte slujește de temei, de principiu și de condiție a viitorului pai și spic, așa că acele semințe care nu mor în chipul acesta până la sosirea primăverii, nu pot rodi nimic, rămîn în pământ și se prefac în țărână. Tot astfel și corpurile omenești date pământului sunt niște semințe pentru viitoarele trupuri noi în care noi trebuie să ne îmbrăcăm în ziua cea mare a ânvierii. Aflându-se în sânurile pământului, trupurile se desfac în părțile din care au fost alcătuite, se curăță prin mijlocirea putrezirii de toate formele stricăciunii și astfel se pregătesc pentru ca din ele să se ridice la timp, prin lucrarea atotputerniciei dumnezeiești, niște trupuri curate și vrednice de a îmbrăca în sine, pentru toată veșnicia, nemuritoarele suflete omenești.

Sursa: 

Sfântul Inochentie al Odessei, ânțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu,

MUSTRAREA

Sfantul Ambrozie de la Optina

Cine ne mustră ne dăruiește, iar cine ne laudă ne jefuiește.

Sursa: 

Sfântul Ambrozie de la Optina

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Continut recent

Comentarii recente