Citatul zilei

Vedem că, deși izvorul are apă curată, totuși pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot așa și în adâncul inimii omului se află tot felul de necurății. Precum scârboasa mocirlă și duhoarea, așa se ascund în sufletul omului înfumurarea și înălțarea minții, iubirea de argint, mânia, răutatea și invidia, necurăția dobitocească și orice ticăloșie. Necurăția de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovită cu o cârjă sau cu vreo altă unealtă; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se află la fund, toată apa din izvor devine tulbure. Tot așa și necurăția patimilor și a firii rele, dobitocești, care se află în adâncul inimii omului, se arată la vremea ispitirii. Cine ar ști că pe fundul izvorului se află noroi sau mocirlă, dacă nu ar lovi apa și dacă de acolo nu s-ar ridica și nu s-ar arăta murdăria? Tot așa, de unde am ști ce fel de ticăloșii și necurății se ascund în adâncul inimii omului, dacă nu ar ieși de acolo și nu s-ar vădi prin faptele cele din afară?

Vezi că oglinda prăfuită sau afumată nu-ți arată nimic, oricât ai privi într-însa; însă de vrei să-ți vezi chipul și murdăriile de pe el, atunci trebuie să o ștergi. Asemenea este și conștiința omenească: dacă e pângărită cu multe năravuri păcătoase și cu o viață nelegiuită, omul nu zărește în ea patimile ce s-au lipit de sufletul lui și umblă așa, pângărit din cap până-n picioare, ca un arap, și cade dintr-un păcat în altul fără teamă. Pustiitoare și jalnică este această stare! Un asemenea om nu-și vede spurcăciunea și mârșăvia, însă o va vedea atunci când se vor deschide cărțile spre rușinare înaintea întregii lumi, a ângerilor și a oamenilor, și i se vor pune dinainte păcatele lui, după cum grăiește Dumnezeu: "Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale" (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru și ca o dihanie înfiorătoare, căci mârșăvia sufletului, ce se ascunde acum înlăuntru, se va da atunci pe față. La fel se va vădi și frumusețea sufletelor celor drepte și ele "vor străluci ca soarele în âmpărăția Tatălui lor" (Matei 13, 43). Atunci sărmanul păcătos va începe să se scârbească de sine însuși, să se urască pe sine, să fugă de sine și va dori să se prefacă în nimic, dar nu va putea, căci în veci nesfârșită va sta asupra lui această sluțenie, spre a-l vădi că și-a petrecut viața pe pământ într-o asemenea mârșăvie. O, de-ar vedea omul urâciunea aceasta, zărind-o de pe acum, neîncetat ar plânge și ar căuta să se izbăvească de ea prin harul lui Hristos; însă, spre nenorocirea sa, orb fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curată, atunci le arată deslușit pe toate care se găsesc înaintea ei; vedem în ea atât murdăriile cele mari de pe chipul nostru, cât și pe cele mărunte. Asemenea este și conștiința cea curată: zărește până și cele mai "mici" patimi și omul le spală pe acelea prin pocăință, prin lacrimi și prin credință. Această cugetare te învață să-ți vii întru simțire, să te adâncești în Legea Domnului, care arată și dă în vileag păcatele noastre și să te pocăiești și să-ți curățești conștiința printr-o stăruitoare cercetare de sine, prin pocăință și prin credință și în acest chip să începi o viață nouă, așa încât la ânfricoșata Judecată să nu fie vădite spre aflarea lumii întregi acele păcate ale tale pe care acum, rămânând singur cu tine însuți, nu vrei să le cercetezi, să le cunoști și astfel să le curățești.

Vremea primăverii înveselindu-ne ochii și inima prin asemănarea sa cu starea cea dintâi a lumii și a noastră, în același timp și prin multe lucruri ce se petrec în curgerea răstimpului său, ne dă a înțelege că fericirea și frumusețea aceasta sunt pierdute de noi; că noi, dimpreună cu toată natura ce ne înconjoară, ne aflăm într-o stare nefirească și că, prin urmare, trebuie să ne gândim necontenit cum să ieșim din această stare nefericită și să dobândim din nou pentru noi și pentru natură acea primăvară din paradis, care odată începută să nu se mai sfârșească.

Aș putea să-mi imaginez înlăuntrul sufletului milioane de chipuri, de pildă, toate ale Maicii Domnului; aș zugrăvi-o cu mintea în toate felurile și toate înfățișând aceeași persoană vrednică de venerație, ca și Ea însăși. După cum Monada Cea de dinainte de fire, dătătoare de viață, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor și a sfințit prin Duhul Sfânt o infinitate de chipuri inteligibile după însuși modelul Său, Care sunt Puterile cerești, așijderea Tatăl a conceput, iar Fiul, ânsuși Chipul cel viu al Tatălui, a creat și a sfințit prin Duhul Sfânt și un chip al Său sensibil și inteligibil totodată - omul. De la apariția aceluia, la început chip unic, creează, spre uimirea noastră, până în ziua de astăzi asemenea chipuri. și toate sunt vii, nespus de frumoase, după asemănarea lui Dumnezeu, dăinuitoare, veșnice. Așijderea și eu, oricât de multe icoane aș face, pe toate le voi considera adevărate, vrednice de cinstire, îmi voi pleca genunchii înaintea lor, cu condiția să corespundă chipurilor (imaginilor) vii ale sfinților lui Dumnezeu. Ce ne-ar putea împiedica să avem atâtea chipuri ale Mântuitorului Hristos, câte chipuri reale de creștini există? Orice icoană a Mântuitorului este chipul Său vrednic de cinstire, care strălucește în sufletul oricărui creștin adevărat.