Citatul zilei

POLUAREA

Atmosfera este extrem de poluată. De ce? Din forma aceasta de a dezvolta tehnica, nu cu scopul în sine de a evolua, ci cu scopul de a se îmbogăți omul. De aceea azi un copil nu merge la școală ca să învețe acolo să fie om, ci să-și câștige niște cunoștințe ca să devină și el apoi șef. Să-și câștige o putere în grup, să domine. Ori școala ar trebui să formeze personalități. Să-l învețe pe om să fie întotdeauna om. Om adevărat, respectând poruncile lui Dumnezeu, care sunt necesare și vitale. Acum, de la individ și până la marile dezvoltări sociale totul este poluat din cauza abuzurilor. Asta e întâi. Apoi vine aceasta - că oamenii nu primesc răspuns de niciunde.

Sursa: 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 67.

DACĂ VEȚI AVEA CREDINȚĂ

Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință.

Sursa: 

Domnul nostru Iisus Hristos

REVĂRSAREA DARURILOR

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi că geamul, pe lângă faptul că primește lumina în sine, o lasă pe aceasta să intre și în odaie; sau soba se încălzește nu doar pentru ea însăși, ci și pentru a te odihni pe tine. Același lucru e cuprins și în alcătuirea trupului: ochii văd nu doar pentru ei, ci și pentru trupul întreg; urechile aud nu doar pentru ele însele, ci pentru tot trupul; nările nu doar pentru ele simt mirosul, ci pentru trupul întreg; stomacul nu primește hrana doar pentru el, ci pentru tot trupul; mâinile lucrează nu doar pentru sine, ci pentru trupul întreg; picioarele nu merg doar pentru ele, ci și pentru celelalte mădulare. Același lucru îl băgăm de seamă și la celelalte făpturi: soarele de pe cer nu strălucește numai sieși, ci pentru toată zidirea; norii nu țin apa întru ei, ci o revarsă pe pământ; pământul nu ține roadele în sine, ci le crește pentru toți. Așa să cugeți și despre toate celelalte. Din acestea învățăm că din darurile pe care ni le dă Dumnezeu noi trebuie să împărțim câte ceva și pentru folosința aproapelui nostru, căci darurile Domnului sunt făcute pentru toți îndeobște. Cel chibzuit trebuie să-și folosească priceperea nu doar pentru sine, ci și spre trebuința aproapelui său, iar avuția trebuie să-i slujească nu doar celui bogat, ci și altora. Așa să facem și cu celelalte: acestea toate sunt talanții Domnului nostru, pentru care vom da răspuns înaintea Lui în ziua venirii Sale (Matei 25, 14-30). Căci toate pe care le avem nu sunt bunurile noastre, ci ale Domnului și ne sunt date de la Dumnezeu nu doar pentru noi înșine, ci și pentru aproapele nostru. Iar dacă cineva nu împarte celorlalți din bunătățile Domnului care i-au fost date lui, acela păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, Care l-a umplut cu dăruirile Sale, și pentru aceasta va fi chinuit în ziua Judecății lui Hristos.

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

MICȘORAREA UMBREI

Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi că, pe măsură ce soarele se apropie, umbra tot mai mică se face. Asemenea și inima cucernică: cu cât Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina și darurile Sale, cu atât mai mult își cunoaște nimicnicia și se smerește înaintea Domnului și a oamenilor, socotindu-se pe sine mai mică decât oricine. Ori, dimpotrivă, pe măsură ce soarele se îndepărtează, umbra crește tot mai mult; când luminătorul zilei merge spre apus, umbra se mărește mult, însă îndată ce apune, piere și umbra cea mare. ântocmai se face și cu omul: cu cât mai mult se depărtează de el Dumnezeu, cu atât mai tare se preamărește și se înalță pe sine în inima sa; și pe măsură ce tot mai mult se ridică în slăvi, se înstrăinează și Domnul de el; și așa cum dispare umbra atunci când soarele se ascunde, asemenea pier cei ce se socotesc pe sine mari, când Se tăinuiește Dumnezeu de ei. Dintru această întâmplare ne învățăm, creștine, că: 1) Adevărata smerenie este nedespărțită de neprefăcuta evlavie și pururea se însoțește cu aceasta. 2) Cu cât este mai cucernică inima, cu atât este ea mai smerită. Căci pe măsură ce omul este luminat tot mai mult de harul lui Dumnezeu, își vede mai limpede nevrednicia, așa cum, atunci când suntem învăluiți tot mai mult de lumina firească, zărim tot mai bine atât metehnele de pe chipul și mâinile noastre, cât și gunoiul din casă. Astfel, văzând că este nevrednic, omul se smerește. 3) De nu se găsește într-o inimă smerenia, ci mândria stăruiește în ea, atunci nu se poate afla nici cucernicia în una ca aceasta. Căci un asemenea om nu-și cunoaște netrebnicia și de aceea nu este loc în el pentru evlavie, întrucât aceasta din urmă nu poate sta acolo unde lipsește Dumnezeu: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă", după cum zice Scriptura (1 Petru 5, 5). 4) Acea inimă care nu se străduiește a pricepe cât de nevrednică este și rămâne întru mândria sa, până la urmă se pierde și piere așa precum dispare o umbră după ce apune soarele. 5) Din acestea ne învățăm a căuta adevărata evlavie și înțelegerea nevredniciei noastre, adică, de vreme ce voim să avem în inimile noastre o cucernicie neprefăcută, atunci trebuie să ne cunoaștem în fel și chip netrebnicia și nimicnicia, smerindu-ne în așa măsură, încât să caute spre noi Dumnezeu, "Cel Ce caută spre cei smeriți", și să ne dăruiască harul Său. 6) ântrucât avem o inimă stricată până în adâncuri și prin fire suntem orbi cu ochii cei duhovnicești, din care pricină nu ne putem vedea sărăcia și păcătoșenia, ni se cuvine să suspinăm către Dumnezeu, pentru ca El ânsuși să ne lumineze și să ne arate întinăciunea noastră. Atunci vom cunoaște că noi de felul nostru suntem întocmai ca și umbra ce umblă după trup și care se mișcă atunci când este trupul în mișcare; când acesta stă, rămâne și ea neclintită, iar dacă trupul se îndepărtează, îi urmează lui.

Sursa: 

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București,

CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Sfantul Ioan din Kronstadt

Ați văzut cum se țin albinele de regina-matcă și furnicile de regina-furnică? Exact la fel și ființele cuvântătoare și raționale trebuie să se țină de Dumnezeu. Sau știți oare că o planetă mică se ține de una mare și se mișcă în jurul ei? Exact la fel ființele raționale și cuvântătoare trebuie să se țină cu orice chip de Dumnezeu. și trebuie să-L căutăm mai mult.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 442.

HOTARUL VEȘNICIEI

Fiecare dintre noi va fi adus cândva la hotarul dintre timp si veșnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui să ne hotărâm viitorul în lumea ce se află înaintea noastră și să ne hotărâm dacă suntem sau nu împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui, sau să ne depărtăm de El. Odată făcută pentru vecie, alegerea - de a ne identifica cu Hristos sau de a âl refuza - prin voința noastră liberă, timpul nu va mai funcționa pentru noi.

Sursa: 

Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis,

EUROPA ÎNTREAGĂ

Sfantul Nicolae Velimirovici

Europa întreagă duhnește a moarte. Universitățile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii europeni descriu moartea. Oamenii de știință europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiștii europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluționarii europeni poartă stindardul morții. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să știe de viața de după moarte.

Sursa: 

Sfântul Nicolae Velimirovici 1881 - 1956

PÂNZA DE PĂIANJEN

Sfantul Ioan din Kronstadt

Omule, care nu visezi decât această viață trecătoare și nu te gândești la viața veșnică și cerească, cugetă! Ce este această viață trecătoare? Trebuie mereu să o alimentezi cu combustibil (cu hrană), pentru ca flacăra vieții să continue să ardă, să nu scadă, pentru ca locuința noastră (trupul) să rămână caldă, iar viața mereu incertă a trupului nostru să-și refacă forțele, hrănindu-se cu substanța altor ființe vii, pe care le sacrificăm pentru a întreține viața noastră. ântr-adevăr, omule, ce derizorie pânză de păianjen este viața ta! âți trebuie, de două ori pe zi, să-ți hrănești trupul tău (adică ești obligat, de două ori pe zi, să mănânci și să bei), iar noaptea trebuie să-ți zăvorăști sufletul în trup, închizând simțurile trupului, cum închizi obloanele unei case, pentru ca sufletul să nu se răspândească în afară, ci să rămână înăuntru, dând căldură și viață. Ce pânză de păianjen este viața noastră și ce ușor este să o deșiri! Fii smerit și plin de venerație față de viața veșnică!

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea întru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 5

MÂINILE MELE

Sfantul Luca al Crimeei

Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.

Sursa: 

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei 1877 - 1961

DISTANȚA INEXISTENTĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt

După cum într-o convorbire aerul se află pretutindeni și umple totul, devine un fel de mijlocitor între cuvintele noastre și cele ale persoanei cu care vorbim și cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea aerului, iar neexistând aerul, n-am putea vorbi și nici auzi, întocmai și în cele duhovnicești. Duhul Sfânt, care pretutindenea este și pe toate le împlinește, ne mijlocește comunicarea cu ființele fără de trup. Nu înțelegem bine cum anume suntem auziți de alții, de persoane aflate uneori la mare distanță, prin intermediul aerului, știm doar că suntem auziți; de asemenea nu înțelegem cum aud, prin Duhul Sfânt, îngerii și sfinții suspinele inimilor noastre, dar știm că le aud. Așa cum din răspunsurile celor cărora ne adresăm deducem că am fost auziți, și în cel de-al doilea caz deducem aceasta tot din răspunsuri. în primul caz vedem cu ochii noștri trupești fața celui cu care vorbim, în al doilea, chipul celui cu care vorbim se înfățișează ochilor inimii, o față nevăzută sau un duh nevăzut. Pentru ființele corporale distanța contează. Pentru omul sfânt ea este inexistentă.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 442.

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Continut recent

Comentarii recente