Citatul zilei

EUHARISTIA

Fiecare creștin care primește Trupul și Sângele Domnului din Sfântul Potir devine și el un dumnezeiesc potir, devine un locaș al lui Dumnezeu; rămâne întru Hristos și Hristos rămâne întru el.

Sursa: 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui - un ghid al frumuseții lăuntrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 42.

RUGĂCIUNEA

Sfantul Ioan din Kronstadt

Deși Dumnezeu ne cunoaște toate nevoile, rugăciunea ne este de trebuință pentru a ne lumina sufletul. Ți-e bine să stai la soare, ți-e cald, te bucuri de lumină. Așa este și când te rogi lui Dumnezeu - Soarele nostru duhovnicesc; Te încălzește și te luminează.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 418.

PATIMA SLAVEI DEȘARTE

Sfantul Luca al Crimeei

Patima slavei deșarte e nesfârșit de felurită. Cu toții ne slăvim în deșert: unii cu frumusețea trupească, cu bogăția și luxul hainelor, cu vilele, cu forța fizică; alții cu profunzimea cugetării, cu educația multilaterală și cu talentele. Cel bolnav de slava deșartă devine negreșit trufaș: el se pune mai presus de toți, i se pare că toți sunt mai răi.

Sursa: 

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei 1877 - 1961

INIMA PREOTULUI

Sfantul Luca al Crimeei

Inima preotului este o inimă deosebită, care trebuie să strălucească mereu de credința în Iisus Hristos. Inima preotului trebuie să ardă ca un foc, să strălucească de la lumina Evangheliei, de la iubirea crucii lui Iisus Hristos.

Sursa: 

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei 1877 - 1961

NORII NEGRI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Nu deznădăjdui atunci când deasupra sufletului ți se adună norii iadului, unul mai negru decât altul, când răutatea drăcească, îndoiala, invidia, cârteala prind rădăcini în suflet. Fii convins că apariția norilor negri la orizontul conștiinței tale este inevitabilă, dar nu se întâmplă mereu și nu poate dura prea mult, întocmai cum se întâmplă în natură cu norii de vreme urâtă; vor apărea și vor trece, sufletul și mintea ți se vor însenina. Apariția norilor care întunecă lumina zilei este un fenomen natural obișnuit, dar acești nori sunt întotdeauna nestatornici, trec repede și, după ce au trecut, se luminează, soarele strălucește din nou, cu și mai mare putere.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 91-92.

ISPITELE

Sfantul Tihon din Zadonsk

Dumnezeu nu îngăduie asupra noastră ispite mai mari decât puterile noastre. Meșterul lovește ușor în vasul de sticlă și de cleștar, ca să nu se spargă, iar în vasul de argint și aramă bate tare; astfel celor neputincioși li se îngăduie ispite ușoare, iar celor tari ispite mai grele.

Sursa: 

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk 1727 - 1783

DOAMNE AJUTĂ!

Fiind întrebat: "Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioșilor și a oamenilor în general?", Părintele Paisie a răspuns: Îi ajutăm prin rugăciune, prin cuvânt și exemplu personal. Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu pentru mântuirea noastră și a celor din jurul nostru. Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În fața noastră, se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp. Într-o zi treceau pe drum mai multe care încărcate, între care era și un om care era un om sărac, cu un car încărcat, cu doi boușori. La un dâmb nu puteau boușorii să se ridice, iar omul îi bătea și îi îndemna. Săracii boușori au căzut în genunchi, iar eu fiind în cerdac m-am așezat în genunchi și cât puteam împingeam de cerdac și ziceam: "Hai, mă boușori, sculați-vă! Hai cu ...;Dumnezeu ajută!...". Așa strigând, numai ce văd că juncanii se scoală și pleacă, iar eu bucuros am zis: "Slavă, ție, Doamne!" Cam așa ar trebui să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor și rugându-ne pentru ei.  

Sursa: 

Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul, traducere de ediție îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mi

PUTEREA GNDULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

știi din viață că gândul poate să se înalțe de oriunde, că nici un fel de ziduri nu-i pot aține zborul. ântr-o clipită poate să se avânte din odaia în care te afli, să zboare pe deasupra norilor, dintr-o parte a lumii într-alta, dintr-un oraș într-altul, dintr-o țară într-alta. Iar sufletul, acest nucleu gânditor, este chip al lui Dumnezeu, minusculă icoană a nemărginitului Duh al lui Dumnezeu. Dacă gândul nu-ți poate fi oprit între patru pereți, nu-l stingherește nici spațiul, nici timpul, cine sau ce l-ar putea opri pe Dumnezeu, Cel care a creat toate câte sunt? Ar putea oare să-I stea în cale pereții, să-I impună limite spațiul și timpul, oricât ar fi ele de infinite, după măsura noastră omenească? Stăpânirea Sa se întinde peste tot locul! Ochiul Său vede tot și pe toți. Pe cei ce se ascund în locuri tainice - în creierul munților sau în cetăți inaccesibile - El îi vede ca-n palmă. Uneori Domnul își ascunde fața de la tine, de parcă ar vrea să te lase în beznă sufletească, să te chinui în ea, ca să nu uiți niciodată lumina lui Dumnezeu, cea prin care și sufletul tău viază și că dacă Dumnezeu își va întoarce fața de la tine și îl va lua de la tine pe Duhul Sfânt, atunci vei rămâne definitiv în bezna iadului, în chinurile iadului, și vei cunoaște, fie și într-o mică măsură, ce va însemna cândva pentru tine iadul.

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 91.

FOCUL ȘI FUMUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

În natură, toate corpurile sunt supuse atracției pământului, în timp ce sufletele oamenilor tind, firesc, către focarul lor spiritual, către Dumnezeu - arhetipul. Păcatul a pervertit și pervertește această firească atracție. Focul și fumul au tendința să se îndrepte spre stihiile înrudite cu ele.      

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 284.

FOCUL PĂCATULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Păcatul prin sine însuși este foc. De aceea și spunem: careva s-a aprins de mânie, sau de dragoste trupească, sau de invidie. Prin însăși natura sa păcatul implică sugestia de foc. Cum vor simți păcătoșii focul pedepsitor atunci când Dumnezeu îi va părăsi cu totul fiindcă n-au făcut dovadă de căință? Cum va fi acest foc exterior în raport cu persoana păcătoșilor? Fiindcă, neîndoielnic, el va exista. și iezer de foc, și cuptor aprins, și gheenă, și desiș de foc. Toate acestea sunt sigure, reale. Noi însă rămânem nesimțitori, nu ne înspăimântăm, nu ne cutremurăm, ne irosim viața în desfătări, ne-am răcit față de Biserică, de îndatoririle creștinești, nu le mai ținem, am încremenit în păcate. Vai nouă!

Sursa: 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 360.

Pagini

Subscribe to Citatul zilei

Continut recent

Comentarii recente