Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

PrintPrint

Predici la aceasta sarbatoare puteti asculta accesand urmatoarea pagina .

Sceptrul împãrãþiei Romei luîndu-l cu nevrednicie pãgînul Diocleþian, foarte mult se silea la necurata slujbã idoleascã. El mai întîi cinstea pe Apolon vrãjitorul, ca ºi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor sã fie. Pentru cã diavolul petrecînd în acel idol neînsufleþit, dãdea rãspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciunã proorocind despre cele ce vor sã fie, deºi niciodatã nu se împlineau proorociile lui. Odatã, întrebînd Diocleþian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un rãspuns ca acesta: "Nu pot cu adevãrat, ca mai înainte sã-þi spun cele ce vor sã fie, cãci împiedicare îmi fac oamenii cei drepþi pe pãmînt ºi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capiºti; pentru cã drepþii sleiesc a noastrã putere". Deci, a întrebat Diocleþian pe slujitori: "Cine sînt drepþii aceia de pe pãmînt, din pricina cãrora zeul Apolon nu poate sã prooroceascã?" Iar slujitorii i-au rãspuns: "Creºtinii de sub cer sînt drepþii aceia". Aceasta auzind-o Diocleþian, s-a umplut de mînie ºi de iuþime asupra creºtinilor ºi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarãºi. ªi îndatã a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepþi, nevinovaþi ºi fãrã prihanã, cu poruncã ucigãtoare, în toate pãrþile stãpînirii sale. ªi puteai sã vezi atunci închisorile barbarilor, tîlharilor ºi ale fãcãtorilor de ruºine deºarte, însã erau pline de cei ce mãrturiseau pe adevãratul Dumnezeu. Puteai sã vezi felul caznelor celor mai înainte obiºnuite, lepãdîndu-se ca simple, iar altele noi ºi mai cumplite aflîndu-se, prin care în toate zilele mulþimea creºtinilor era schingiuitã pretutindeni. Iar dupã ce în toate pãrþile ºi mai ales dintre ale Rãsãritului s-au adus la împãrat multe scrisori pline de clevetiri asupra creºtinilor, care îl înºtiinþau cã cei ce nu þin porunca lui întru nimic, ºi care se numesc creºtini, numãrul acelora este fãrã de sfîrºit; pentru cã atîta s-au înmulþit, încît este de trebuinþã, ca ori sã-i lase sã petreacã în credinþã, ori cu rãzboi sã se ridice asupra lor. Atunci împãratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaþi ºi pe ighemonii sãi la sfat, pe domni, pe boieri ºi pe tot senatul sãu adunîndu-l; le-a descoperit mînia sa asupra creºtinilor ºi poruncea, ca fiecare sã dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulþi grãind multe, la sfîrºit singur tiranul a vãrsat o otravã ca aceasta, cã nimic nu este mai cinstit ºi mai de bunã trebuinþã decît sã se cinsteascã zeii cei vechi pãrinteºti. ªi toþi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarãºi: "Dacã astfel toþi socotiþi ºi pe aceasta cu osîrdie doriþi sã o faceþi ºi a mea dragoste mult se cinsteºte de voi, apoi sîrguiþi-vã cu totul sã pierdeþi credinþa creºtineascã cea potrivnicã zeilor noºtri, din toatã împãrãþia noastrã. ªi ca sã puteþi mai cu înlesnire a sãvîrºi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta vouã". Deci, toþi au primit ºi au lãudat acel cuvînt împãrãtesc. Însã Diocleþian ºi senatul au voit, ca ºi al doilea ºi al treilea rînd sã se adune la

Pagini

Continut recent

Comentarii recente