Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 3din24

ca un ieºit din minþi sau ca un asurzit de tunet, ºedea tãcînd, înãbuºind în sine pornirea de mînie. Apoi a fãcut semn unuia din cei ce ºedeau cu el, prieten al sãu, cu numele Magnenþie, cu dregãtoria antipat, ca sã rãspundã lui Gheorghe. Iar Magnenþie, chemînd la sine mai aproape pe sfînt, i-a zis: "Cine te-a îndemnat la o atît de mare îndrãznealã ºi grãire?" Rãspuns-a sfîntul: "Adevãrul!" Magnenþie i-a zis: "Care este adevãrul acela?" Rãspuns-a Gheorghe: "Adevãrul este Însuºi Hristos, Cel prigonit de voi". Zis-a Magnenþie: "Dar ºi tu eºti creºtin?" A rãspuns Sfîntul Gheorghe: "Sînt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, ºi spre El nãdãjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca sã mãrturisesc pentru adevãr". Cu aceste cuvinte ale sfîntului s-a pornit spre ceartã adunarea aceea, unii zicînd unele ºi alþii altele, apoi se auzea un glas ºi o strigare fãrã de rînduialã, precum se obiºnuieºte a se face într-o mulþime de popor pãgîn. Atunci Diocleþian, poruncind prin vorbitori sã fie tãcere, ºi-a întors ochii spre sfînt ºi, cunoscîndu-l, i-a zis astfel: "Eu ºi mai înainte m-am minunat de bunul tãu neam, o, Gheorghe! Sfatul tãu ºi vitejia judecînd-o a fi vrednicã de cinste, te-am cinstit nu cu dregãtorii mici; iar acum, deºi nu grãieºti spre folosul tãu, însã eu iubind înþelepciunea ºi bãrbãþia care este în tine, cele de folos te sfãtuiesc ca un tatã ºi te îndemn sã nu te lipseºti de slava ostãºeascã ºi de cinstea dregãtoriei tale ºi sã nu-þi dai floarea tinereþilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci sã aduci jertfã zeilor, cãci mai mare cinste vei lua de la noi". Iar Sfîntul Gheorghe a rãspuns: "O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, împãrate, prin mine, pe adevãratul Dumnezeu ºi I-ai fi adus jertfã de laudã Lui, te-ar fi învrednicit împãrãþiei celei mai bune ºi fãrã de moarte, de vreme ce aceea de care acum te îndulceºti este o împãrãþie nestatornicã, deºartã ºi degrab pieritoare. De aceea ºi cele dintr-însa sînt vremelnice ºi nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate sã-mi slãbeascã buna mea credinþã cãtre Dumnezeul meu ºi nici un fel de chin nu-mi va îngrozi sufletul, nici îmi va clinti mintea".
154
Acestea zicînd sfîntul, iar împãratul fiind cuprins cu totul de mînie ºi nelãsîndu-l sã-ºi sfîrºeascã cuvintele, a poruncit celor înarmaþi, care stãteau înainte, sã scoatã din adunare cu suliþele pe Gheorghe ºi sã-l arunce în temniþã. Iar ostaºii, sãvîrºind degrabã porunca lui, o suliþã atingîndu-se de trupul sfîntului, îndatã fierul s-a fãcut asemenea plumbului; pentru cã s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducînd ostaºii pe mucenic în temniþã, l-au întins la pãmînt cu faþa în sus, bãtîndu-l peste tãlpile picioarelor, punîndu-i o piatrã mare pe piept, cãci astfel le poruncise tiranul. Iar sfîntul rãbdînd, neîncetat înãlþa mulþumire lui Dumnezeu, pînã în ziua urmãtoare. Sosind ziua, împãratul iarãºi a chemat la cercetare pe mucenic ºi vãzîndu-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicînd: "Oare te-ai pocãit, Gheorghe, sau încã petreci în