Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: Page 5din24

mãrturiseascã de fricã.
Împãrãteasa Alexandra, fiind încã în capiºte ºi vãzînd acolo pe mucenic tãmãduit prin minune ºi auzind de arãtarea îngereascã, a cunoscut adevãrul ºi voind cu îndrãznealã sã mãrturiseascã pe Hristos, a oprit-o eparhul ºi mai înainte de a ºti împãratul, a poruncit sã o ducã acasã. Iar fãcãtorul de rãu Diocleþian, neputînd sã facã nici un bine, a poruncit sã-l arunce pe Sfîntul Gheorghe într-o groapã cu var nestins ºi sã-l lase acolo pînã a treia zi. Sfîntul, ducîndu-se acolo, se ruga cãtre Domnul cu mare glas, zicînd: "Mîntuitorul celor necãjiþi, scãparea celor izgoniþi, nãdejdea celor fãrã de nãdejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugãciunea robului Tãu ºi cautã spre mine ºi mã miluieºte. Izbãveºte-mã de meºteºugirile potrivnicului, ºi-mi dã putere, ca pînã la sfîrºit, sã pãzesc neschimbatã mãrturisirea numelui Tãu cel Sfînt. Nu mã lãsa, Stãpîne, pentru pãcatele mele, ca sã nu zicã niciodatã vrãjmaºii mei: "Unde este Dumnezeul lui?" Aratã puterea Ta ºi preamãreºte numele Tãu în mine, netrebnicul robul Tãu. Trimite pe îngerul Tãu,
155
pe pãzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefãcut în rouã cuptorul Babilonului ºi pe sfinþii Tãi tineri i-ai pãzit nevãtãmaþi, Doamne, cã bine eºti cuvîntat în veci. Amin". Aºa rugîndu-se ºi îngrãdindu-ºi tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorît în groapã, bucurîndu-se ºi preaslãvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundîndu-l legat, dupã poruncã, în varul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împãratul sã scoatã oasele mucenicului din groapã, crezînd cã a ars în var. ªi, ducîndu-se slujitorii, au sãpat varul ºi au gãsit pe sfînt întreg, mai presus de nãdejde, viu ºi sãnãtos, stînd dezlegat, cu faþa luminatã, cu mîinile întinse în sus ºi mulþumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii ºi poporul care erau lîngã el, se uimeau de spaimã ºi de mirare ºi într-un glas preamãreau pe Dumnezeul lui Gheorghe ºi-L numeau mare! Aflînd despre aceasta Diocleþian, a poruncit sã aducã îndatã pe sfînt înaintea lui ºi, preamult minunîndu-se, a zis: "De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta ºi cu ce fel de vrãji meºteºugeºti? Spune, pentru cã mi se pare cã tu, prin arãtarea meºteºugului vrãjitoresc prefaci credinþa Celui rãstignit în vrãjitorie, ca fãcînd pe toþi sã se minuneze de vrãjile tale, sã te arãþi cã eºti mare". Sfîntul rãspunse: "Eu aºteptam, o, împãrate, ca tu sã nu poþi nici a-þi deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Cãruia toate îi sînt cu putinþã ºi cu minuni izbãveºte din primejdii pe cei ce nãdãjduiesc spre El. Iar tu, fiind înºelat de diavol, ai alunecat într-o rãtãcire ºi o pierzare atît de adîncã, încît numeºti vrãji ºi farmece minunile Dumnezeului meu cele vãzute de ochii noºtri; deci plîng de orbirea voastrã, vã numesc ticãloºi ºi vã judec nevrednici de rãspunsul meu!" Atunci Diocleþian a poruncit sã aducã niºte încãlþãminte de fier care sã aibã într-însele piroane lungi ºi arzîndu-le, sã-i încalþe amîndouã picioarele mucenicului, apoi bãtîndu-l, sã-l fugãreascã pînã la temniþã. Într-o încãlþãminte ca aceea fugãrit fiind mucenicul, tiranul îºi bãtea joc, zicînd: "Cît de grabnic eºti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!" Iar