Duminica Tuturor Sfinților - 1 după Cincizecime: Page 4din7

PrintPrint

se cuvine, prin arătarea acestor bunuri, ci caută să găsească chiar în viaţa de acum mângâiere şi odihnă. De aceea, acest înţelept învăţător, Pavel, nu ia temeiuri de mângâiere numai din cele viitoare, ci încă şi din viaţa de acum. Mai întâi numără toate bunurile ce s-au săvârşit pe faţa pământului şi pe care cineva nici nu le nădăjduia, dar de care se îndulceşte. Iar aceste bunuri prezente sunt cea mai mare şi mai sigură dovadă pentru cele pe care noi încă le nădăjduim.

Însă în ce se cuprind acele bunuri, cărora noi ne-am şi făcut părtaşi? Întru aceea, zice Apostolul Pavel, că Dumnezeu a dat pe Fiul Său, pe Fiul Său cel Unul-Născut şi iubit, pentru noi, robii cei prihăniţi, şi pe noi cei îngreuiaţi cu nenumărate păcate şi apăsaţi de povara cea mare a nelegiuirilor, nu numai ne-a izbăvit de păcat, ci încă ne-a prefăcut în drepţi. Fără a pune asupră-ne ceva greu şi ostenitor, ci numai cerând de la noi credinţă, ne-a făcut drepţi şi sfinţi, ne-a declarat fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai împărăţiei cerului şi împreună-moştenitori ai lui Hristos; ne-a făgăduit învierea, nestricăciunea trupului, petrecerea cu îngerii, o fericire care covârşeşte toată gândirea – locuinţa în cer. Ne-a făgăduit legătura cu Însuşi Dumnezeu, a revărsat aici jos harul Sfântului Duh  peste noi şi ne-a slobozit de sub stăpânirea diavolului şi a duhurilor rele; a stârpit păcatul, a ridicat blestemul, a sfărâmat porţile iadului, a deschis iarăşi raiul şi a trimis nu un înger sau arhanghel, ci pe propriul Său Fiu, spre a ne face fericiţi, precum a vestit prin gura proorocilor: „Nu un trimis, nici înger, ci însuşi Domnul ne-a mântuit” (Isaia 63, 9).

Iar toate acestea, adică sfinţirea şi îndreptarea noastră încă de aici, şi numai prin credinţă, trimiterea Unuia-Născut, a Fiului lui Dumnezeu, din cer pentru noi, darea pentru noi de către Tatăl a Fiului Său cel preaiubit, primirea Sfântului Duh, dobândirea unor haruri atât de bogate şi a unor binefaceri atât de multe, nu sunt, oare, toate acestea mai preţioase decât miile de cununi şi de bunuri cărora avem a ne face părtaşi? După ce Pavel a arătat toate acestea în puţine cuvinte, iarăşi vine a vorbi despre nădejde. După ce a zis: „Deci, fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5, 1-2), el adaugă îndată: „Noi ne lăudăm şi în suferinţe”.

Aşadar, după ce a spus ceea ce se săvârşise, că ne-am îndreptat, şi că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi şi prin El avem apropiere la Tatăl, şi ne-am făcut părtaşi harului şi darurilor Lui, şi că ne-a slobozit din păcate, şi după ce a pomenit de bunurile cele viitoare, adică de „slava cea viitoare cu care noi ne lăudăm”, totuşi, observă că această nădejde nu este de ajuns spre a trezi pe cei mici la suflet şi a-i îmbărbăta.

Socoteşte acum înţelepciunea Sfântului Pavel. Chiar din lucrurile care par a întrista

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente