Duminica Predica de pe Munte - Iubirea vrăjmașilor - 19 după Cincizecime: Page 3din4

declarăm prieteni ai noştri, măcar că Hristos ne-a poruncit dimpotrivă, adică, ca noi să uităm faptele noastre cele bune, iar păcatele noastre să le amintim cu sârguinţă. Aceasta ne-a însemnat el în cuvintele, ce a zis către ucenicii săi: „Când aţi făcut toate, ziceţi: slugi netrebnice suntem” (Luca XVII, 10).

Tot aceasta ne-a învăţat el şi în pilda despre vameş şi fariseu, în care el ne-a înfăţişat pe vameş ca model. Pe cât pe acesta l-a îndreptat pomenirea păcatelor, pe atâta pe celălalt l-a pierdut pomenirea însuşirilor sale celor covârşitoare. Aceeaşi îndemnare a făcut Dumnezeu încă în Testamentul vechi iudeilor cu cuvintele: „eu şterg fărădelegile tale şi păcatele tale nu le voi mai pomeni; iar tu adă-ţi aminte însuţi de dânsele” (Is. XLIII, 25).

Precum Pavel, aşa făcea şi proorocul Samuil. El a fost mult timp judecător peste poporul iudeu, a purtat dregătoria sa spre plăcerea lui Dumnezeu, şi totuşi el niciodinioară n-a vorbit însuşi despre sine lucruri mari, deşi el ar fi putut aduce multe lucruri slăvite, precum creşterea sa din tinereţe, petrecerea sa în templu, darul proorociei, care i se dăduse lui încă din leagăn, apoi războaiele ce a purtat, biruinţele ce a câştigat, şi chiar nu prin puterea armelor, ci prin harul lui Dumnezeu, însă despre toate acestea el n-a pomenit până acum cât de puţin.

Dar când a depus înalta sa dregătorie, şi a înmânat altuia domnia, atunci a găsit de trebuinţă a vorbi despre lauda sa, şi a făcut aceasta şi acum cu mare cumpătare.

El a adunat tot poporul, şi a vorbit în prezenţa lui Saul aşa: „iată am ascultat cuvântul vostru, şi v-am pus vouă împărat. lată eu am umblat înaintea voastră din tinereţile mele până în ziua aceasta. lată eu, mărturisiţi de mine înaintea Domnului şi înaintea unsului lui: de am luat boul cuiva, sau asinul cuiva, sau de am nedreptăţit pe cineva dintre voi, sau de am asuprit pe cineva, sau de am luat mită de la cineva şi cu aceea am lăsat să mi se orbească ochii; mărturisiţi asupra mea, şi voi întoarce vouă” (I Împăr. XII. 1-3).

Poate că vei întreba: ce oare a silit pe Samuil a-şi face singur această laudă? El avea multe şi însemnate pricini. Fiindcă el acum introducea pe Saul la domnie, prin această laudă de sine a voit să-l înveţe, cum trebuie să ocârmuiască şi să se îngrijească de supuşi şi tocmai pentru aceea a chemat pe supuşi, ca martori ai purtării sale cele cinstite. Şi a făcut aceasta nu în timpul, când el însuşi domnia, ca să nu poată zice cineva, că oamenii de frică au tăcut înaintea lui şi au mărturisit mincinos. Mai vârtos el atunci a cerut cercetare a purtării sale, când a depus dregătoria sa cea mare şi a predat domnia altuia, când prin urmare pârâşii nu aveau de ce se mai teme.

Dacă ar fi fost el altfel, s-ar fi răzbunat pe ludei pentru supărarea, ce i s-a întâmplat. El atunci nici n-ar fi dorit să aibă un urmaş tocmai bun
şi blând, parte spre a-şi răzbuna prin aceasta, parte pentru