ca cu atât mai mult el însuşi în viitor să fie lăudat.
Vedeţi deci, cum sfinţii niciodinioară nu se lăudau pe sine, decât numai când erau siliţi la aceasta?
Aşa făcea şi apostolul Pavel, şi fiindcă el ştia bine, că orice laudă de sine este ceva potrivnic şi nu se ascultă cu plăcere, de aceea el a zis: „de aţi avea puţin răbdare cu neînţelepciunea mea”!
El cere numai puţină răbdare, căci chiar când este nevoit, el nu voieşte a se întinde cu de-amănuntul în povestirea însuşirilor sale cele covârşitoare, ci numai în scurt a le atinge, şi numai pe atâta a vorbi despre dânsele, pe cât era de nevoie şi mântuitor pentru Corinteni. Precum este un semn de cea mai mare neînţelepţire, a vorbi fără trebuinţă despre însuşirile sale cele covârşitoare, tot aşa pe de altă parte a tăcea despre dânsele, în ştiute cazuri ar fi o trădare a adevărului.
Dar chiar şi în cazul de nevoie Pavel face aceasta cu neplăcere, şi o numeşte neînţelepţire, pentru ca tu să înveţi a cunoaşte marea sa înţelepciune, dibăcie şi prevedere. Şi de aceea eu laud şi admir pe Apostol, şi îl numesc foarte înţelept, căci el orice laudă de sine o declară neînţelepţie.
Iar dacă Pavel lăuda de sine chiar când este trebuincioasă, a numit-o neînţelepciune, apoi ce iertare vor merita, şi cum se vor putea îndrepta aceia, care fără nici o trebuinţă vorbesc despre sine cu multă lăudă şi voiesc şi pe alţii a-i sili la aceasta?
Ştiind noi acestea, iubiţilor, nu numai să lăudăm purtarea apostolului, ci încă să o şi urmăm, să dăm uitării însuşirile noastre cele covârşitoare şi faptele noastre cele îmbunătăţite, dimpotrivă foarte adeseori să gândim la păcatele noastre, spre a ne deprinde la smerenie, şi pentru ca odinioară să dobândim plata chemării noastre pentru cer, de care fie ca să ne împărtăşim prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine slava şi cinstea, acum şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa: Sfantul Ioan Gura De aur, Predici la duminici şi sărbători
Comentarii recente