Duminica Semănătorului - 21 după Cincizecime: Page 2din4

acum şi între cea viitoare.

Cât de puţin face sărăcia pe cineva întru adevăr nenorocit, noi vedem la Lazăr cel sărac. Odinioară, el zăcea ticăloşit înaintea porţii bogatului, acum noi îl vedem în sânul lui Avraam. Odinioară îl lingeau câinii, acum el este însoţit de îngeri. Odinioară el era sărac, acum trăieşte întru slavă. Odinioară el era istovit de foame, acum el are toate cu prisosinţă. Odinioară trebuia el să se lupte, acum poartă cununa biruinţei. Aţi privit trudele şi patimile sale, vedeţi acum, voi bogaţilor şi săracilor, răsplătirea sa.

Vedeţi bogaţilor, pentru ca să nu socotiţi, că bogăţia voastră este ceva mare fără de fapte bune şi voi – săracilor, trebuie să vedeţi, pentru ca să nu gândiţi, că sărăcia voastră este ceva rău cu adevărat. Şi pentru unii şi pentru alţii Lazăr este dascăl. Căci dacă el întru sărăcia sa nu cârtea şi nu se posomora, ce dezvinovăţire pot găsi aceia, care cu toată bogăţia lor sunt cârtitori şi posomorâţi? Dacă el, aflându-se în foame şi în aşa de multă ticăloşie, proslăvea pe Dumnezeu, cum se vor dezvinovăţi aceia, care, fiind în trai bun, nu săvârşesc această faptă bună? Şi pe de altă parte, cum se vor putea dezvinovăţi aceia, care cârtesc şi se supără pentru sărăcia lor, când acesta trăind în casa unui bogat şi fiind deapururea cuprins totodată de foame, de sărăcie, părăsire şi boală, de nimeni socotit şi lipsit chiar de mângâierea, de a vedea o altă asemenea ticăloşie, totuşi arăta o aşa de multă tărie de înţelepciune?

Să învăţăm de la dânsul, nici pe bogaţi a-i ferici, nici pe săraci a-i socoti nenorociţi. Spre a avea o dovadă vederată despre graiurile că nici bogăţia nu face norocire, nici sărăcia nenorocire, să mai privim încă la soarta cea de pe urmă a săracului Lazăr şi a îmbuibatului cel bogat.

„A murit şi bogatul, şi s-a îngropat” (Luc. XVI, 22), pe când sufletul lui încă mai dinainte era îngropat în carne, şi înfăşurat de trup, ca de un giulgiu. Căci, el ferecat de beţie, de lăcomia mâncării si de îmbuibare, ca de un lanţ, îşi netrebnicise si omorâse sufletul.

Pe lângă cuvintele: „el a fost îngropat” nu trece repede, iubite, ci gândeşte aici la mesele cele acoperite cu argint, la paturile cele măreţe, la covoarele cele preţioase, la podoabe şi la toate desfătările casei, la unsori şi mirodenii, la mulţimea vinului, la felurimea mâncărurilor, la bucatele cele delicate şi gustoase, la bucătari, la linguşitori, la tovarăşi, la slugi, şi la toată pompa, care acum s-a stins şi s-a nimicit.

Toate acum sunt pulbere şi cenuşă, jale şi bocet, şi nimeni nu poate ajuta, nimeni nu poate întoarce sufletul, ce a fugit.

Acum puterea aurului şi a bogăţiei s-a prefăcut în ruşine. Din mijlocul unei aşa de mari slugării el s-a scos gol şi singuratic, fără a putea lua cu dânsul ceva din prisosul său. El fu scos singuratic şi fără ajutor. Nici o slugă, nici un ajutător nu era acolo, ca să-l scape de la pedeapsă, ci a fost părăsit de toţi şi răpit spre a suferi pedepsele