Duminica Semănătorului - 21 după Cincizecime: Page 3din4

cele nesuportabile.

Aşa, cu adevărat, „tot trupul este ca iarba, şi toată slava omului ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea s-a vestejit, iar cuvântul Domnului rămâne în veci” (Isa. IV. 6-8).

Moartea a venit şi a stins toată slava, iar pe dânsul l-a luat, ca pe un prins şi l-a târât, cu căutătura smerită, plin de ruşine, si de spaimă, plin de tremur şi de frică, ca pe un om, care numai în somn s-ar fi îndulcit de atâta desfătare, iar acum la deşteptare se vede grozav amăgit. Şi acum bogatul trebuia să roage pe cel sărac, şi se uita cu jind la masa aceluia, care înainte atât de mult suferise de foame, şi era lăsat în voia câinilor.

Toate s-au schimbat, şi acum s-a văzut, cine într-adevăr este bogat şi cine sărac, că Lazăr este cel mai bogat, iar acela dimpotrivă cel mai sărac dintre toţi săracii, căci precum la teatru, unii joacă roluri de împăraţi, de comedianţi, de înţelepţi, de cuvântători ş.a. fără ca ei înşişi să fie ceva din acestea, aşa în viaţa aceasta de acum, bogăţia şi sărăcia sunt numai nişte roluri, nişte măşti.

Când tu şezi la teatru, şi vezi pe un actor în rolul unui împărat, nu-l socoteşti pentru aceasta norocit, nu crezi, că el într-adevăr este împărat, şi nu doreşti să fii asemenea lui; căci tu ştii, că el este cu totul un om obişnuit. Pentru rolul său şi pentru hainele sale nu-l socoteşti norocit, şi nu închei, de pe aceea la starea lui, ci îl preţuiesti numai după însuşirea sa cea dinainte, cea adevărată.

Deci, când vezi în lume, ca într-un teatru, înfăţişându-se mulţi în rolul bogăţiei, să nu crezi, că ei în adevăr sunt bogaţi, ci că ei nu mai joacă un astfel de rol, precum cel ce înfăţişează în teatru pe un rege, sau pe un comediant, adeseori este un biet om cu totul de rând, aşa şi cel ce se înfăţişează pe teatrul lumii ca bogat adeseori este cel mai sărac dintre toţi.

Căci când i-ai ridica masca, i-ai cerceta conştiinţa si i-ai ispiti sufletul, ai afla mare sărăcie de fapte bune, şi ai descoperi în el pe omul cel mai rău şi mai mic.

Precum la teatru noaptea, după ce privitorii s-au depărtat, toţi actorii leapădă vălurile cele mincinoase şi împăraţii şi comedianţii cei păruţi iarăşi se arată în chipul lor cel adevărat; tocmai aşa se întâmplă, când vine moartea, scena s-a sfârşit, şi toţi au lepădat măştile bogăţiei şi sărăciei.

Atunci toţi se judecă numai după faptele lor, şi atunci se arată, cine în adevăr a fost bogat ori sărac, ales ori înjosit. Adeseori unul, care aici se părea a fi bogat, se găseşte cel mai sărac decât toţi, precum bogatul cel îmbuibat din Evanghelie.

După ce l-a cuprins noaptea, adică moartea, şi el a părăsit această viaţă, ca pe un teatru, şi a lepădat masca, s-a arătat el acum cel mai sărac, care nu avea nici măcar o picătură de apă, ci pentru ea trebuia să se roage, şi totuşi n-a căpătat-o.

Dar care sărăcie poate să