Duminica Semănătorului - 21 după Cincizecime

Predici la aceasta duminica gasiti accesand aceasta pagina .

„Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă”  (Luca 16, 9)

Bogăţia nu face norocit, nici sărăcia nenorocit

Dacă vrea să zică cineva adevărul, nu acela este bogat, care posedă multă avuţie, ci acela, care nu are nevoie de multe.

Şi de asemenea, nu acela este sărac, care posedă puţin, ci acela care pofteşte multe. Deci dacă vezi pe unul, care încă multe doreşte, să-l socoti cu siguranţă de prea sărac, chiar de ar stăpâni cât de multe avuţii, şi iarăşi când vei vedea pe unul, care numai de puţin are trebuinţă, trebuie să-l socoti de cel mai bogat, chiar de nu ar stăpâni nimic; căci bogăţia si sărăcia trebuie a se judeca după plecările sufletului omului, nu după măsura averii.

De pildă noi n-am socoti sănătos pe un om, care de-a pururea suferă de sete, chiar de ar locui el lângă râuri şi izvoare, căci ce-i foloseşte lui atâta mulţime de apă, dacă setea lui rămâne nealinată şi nepotolibilă?

Tot aşa să socotim si în privinţa celor bogaţi. Despre aceia, care totdeauna doresc şi însetează de bunurile cele străine, noi nu putem crede că ei sunt norociţi şi trăiesc întru prisosinţă, căci cine nu poate stăpâni propriile sale pofte, cum ar putea el vreodată să aibă prisosinţă, chiar şi pe toate de le-ar stăpâni?

Dimpotrivă trebuie a socoti prea bogaţi pe aceia, care sunt îndestulaţi cu proprietatea lor, împăcaţi cu poziţia lor, nu se uită cu poftă la averea cea străină, chiar de ar fi cei mai săraci.

Căci cel ce nu pofteşte nimic din cele străine, ci este îndestulat cu ceea ce însuşi are, acela este cel mai bogat dintre toţi.

La aceasta se adaugă, că norocirea cea pământească a bogatului, pentru durata sa cea scurtă nu stă nici întru o legătură cu fericirea, sau cu osândirea cea veşnică. Cât de îndelungat socoteşti tu, că se îndulceşte un bogat, de bogăţia sa? O sută de ani, sau două sute, sau trei sute, ba dacă vrei şi o mie de ani, deşi Scriptura zice: „numărul anilor noştri este şaptezeci” (Ps. LXXXIX, 10).

Totuşi să ne închipuim, că bogatul ar trăi o mie de ani. Dar ce sunt aceşti ani faţă de viaţa cea veşnică a drepţilor în cealaltă lume? Spune-mi dacă cineva întru o sută de ani a fost nenorocit, şi a trăit în prisosinţă numai o singură dată, şi aceasta în vis, iar întreaga sută de ani a suferit chin şi muncă, ai putea tu oare să asemeni acea singură noapte de vis cu cei o sută de ani nenorociţi? Negreşit nu.

Tot aşa trebuie să judeci şi despre viaţa cea viitoare. Ba încă mai mult. Ceea ce este o mică picătură către marea lumii cea nemăsurată şi nemărginită, aceea sunt cei o mie de ani faţă de slava şi fericirea cea viitoare. Şi ce se poate zice mai mult, decât că ea nu are sfârşit, nici hotare? Şi pe cât de mare este deosebirea între o norocire numai visată şi între una adevărată, pe atât de mare este deosebirea între nenorocirea cea de