Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Sfîntul Nazarie s-a nãscut la Roma din tatã evreu ºi din mamã creºtinã, al cãrei nume era Perpetua, ºi care a primit Sfîntul Botez de la Sfîntul Apostol Petru. Ajungînd copilul în vîrstã, a cugetat mult de care credinþã sã þinã: de a tatãlui, ori de a maicii sale? ªi s-a hotãrît sã fie urmãtor credinþei sfintei sale maici, a cãrei rugãciune mult i-a ajutat lui spre luminare. Copilul a fost botezat de episcopul locului, iar cînd a ajuns la vîrsta cea desãvîrºitã, s-a fãcut vrednic de bunãtãþi desãvîrºite, slujind Domnului cu tot dinadinsul nu numai pentru a sa mîntuire, ci ºi pentru a altora, îngrijindu-se a aduce pe cei necredincioºi la Hristos. Luînd de la pãrinþii sãi partea de avere ce i se cuvenea, cu care îi era cu putinþã a face bine celor sãraci, a plecat din Roma ºi a mers în Mediolan ºi acolo toatã averea a întrebuinþat-o bine, fãcînd milostenii la sãraci ºi ajutînd pe cei care pãtimeau pentru Hristos. Pentru cã atunci, fiind împãrat Nero, era mare prigoanã împotriva creºtinilor ºi mulþi, mãrturisind pe Hristos, erau þinuþi în lanþuri ºi chinuiþi, iar Sfîntul Nazarie, slujindu-le, îi întãrea în credinþã ºi îi îmbãrbãta spre nevoinþã.
85
În aceea vreme sfinþii mucenici Ghervasie ºi Protasie au fost prinºi de Anulin ighemonul ºi au fost aruncaþi în temniþã. Sfîntul Nazarie mergea adeseori la dînºii mîngîindu-i cu vorba sa cea bunã, ºi i-a iubit pe ei foarte mult, pentru cã i-a vãzut plini de dragostea cea dumnezeiascã ºi gata oricînd cu osîrdie sã-ºi dea sufletele pentru Domnul, Cel ce S-a rãstignit pentru noi pe cruce. Cu atîta dragoste s-a legat Nazarie de dînºii, încît nu voia sã se despartã de ei, ci împreunã cu ei voia sã pãtimeascã ºi sã moarã. ªi i s-a adus veste stãpînitorului despre Nazarie cã îi cerceteazã pe cei legaþi ºi þinuþi prin temniþe ºi le aduce cele de trebuinþã ºi întru creºtineascã credinþã îi întãreºte pe ei. Pentru aceasta stãpînitorul a poruncit ca sã-l prindã ºi, aducîndu-l la el pe Nazarie l-a întrebat: "Cine ºi de unde eºti?" Aflînd cã este roman de neam ºi creºtin cu credinþa, l-a sfãtuit sã nu se lepede de zeii strãmoºeºti pe care romanii îi cinstesc dintru începuturi cu jertfe ºi cu închinãciuni. Sfîntul nu numai cã n-a voit sã asculte sfatul lui, ci a grãit împotrivã ocãrînd pe mincinoºii sãi zei ºi mãrturisind cã unul este adevãratul Dumnezeu, Iisus Hristos. Atunci stãpînitorul a poruncit sã fie bãtut peste gurã, dar el nu înceta a grãi cu îndrãznealã ºi a mustra pãgînãtatea lui. Pentru aceasta stãpînitorul cu ºi mai multã mînie s-a pornit împotriva lui ºi a poruncit ca toþi sã-l batã pe sfînt, apoi cu necinste l-au izgonit din cetate. Fiind izgonit, fericitul Nazarie se bucura cã s-a învrednicit a lua bãtãi pentru Hristos ºi cã este izgonit pentru dreptate, cãci îºi aducea aminte de cuvintele lui Hristos: "Fericiþi veþi fi cînd vã vor ocãrî pe voi ºi vã vor prigoni ºi vor zice tot cuvîntul rãu împotriva voastrã, minþind pentru Mine". Îi mai era lui necaz cã