Înălțarea Sfintei Cruci: Page 5din6

PrintPrint

cel mîndru. Atunci fiind în mîhnire mare, a început a cãuta ajutor la Dumnezeu, ºi a poruncit tuturor credincioºilor sã facã rugãciuni, priveghieri ºi postiri ca sã-i scape Domnul de acela ce se lãuda, în mîndria sa, cã va pierde pe toþi creºtinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca sã nu zicã vrãjmaºii cã mîna lor este înaltã ºi idolii lor puternici, ci sã cunoascã neamurile cã unul este Dumnezeul cel adevãrat, Cãruia cine poate sã-I stea împotriva puterii ºi tãriei? ªi chiar împãratul se ruga singur cu lacrimi ºi cu post înde-lungat. Apoi, adunîndu-ºi toþi ostaºii ºi în nãdejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmîndu-se cu puterea crucii, a mers asupra perºilor ºi lovindu-se cu Chosroe II, l-a biruit ºi l-a pus pe fugã. ªi a fost cu oºtile în pãmîntul Persiei ºapte ani, luînd cetãþile, robind satele ºi biruind multe prigoniri ale lui Chosroe. Iar mai pe urmã Chosroe, neputînd sã se împotriveascã puterii greceºti, a fugit din pãmîntul sãu ºi, trecînd peste rîul Tigru, cu cel mai tînãr fiu al sãu, Medars, a împãrþit el împãrãþia sa. De acest lucru s-a mîniat Siroes, fiul lui cel mai în vîrstã, ºi a gîndit ca ºi pe tatã ºi pe frate împreunã sã-i ucidã; lucru pe care l-a ºi fãcut degrab. Iar
102
dupã uciderea acelora, Siroes a fost moºtenitor împãrãþiei Persiei ºi a trimis cu rugãminte ºi cu multe daruri la Heraclie, împãratul grec, smerindu-se lui ºi poftindu-l sã înceteze a prãda pãmîntul lui. Atunci Heraclie, fãcînd pace cu împãratul Persiei, a luat de la perºi fãcãtorul de viaþã lemnul Crucii Domnului, cel luat de Chosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la perºi, ºi l-a adus împreunã cu multe daruri la locul sãu, bucurîndu-se ºi slãvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare. Iar cînd a ajuns la Ierusalim, a luat împãratul cinstitul lemn pe umerile sale, ca sã-l ducã la locul lui cel mai dinainte. Însã era îmbrãcat în porfira cea împãrãteascã, cu aur ºi cu pietre scumpe împodobit, avînd în cap coroana cea împãrãteascã. Atunci se fãcu o minune înspãimîntãtoare, pentru cã deodatã a stat în uºile acelea, prin care se intra la locul cãpãþînei, ºi nu putea sã pãºeascã mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dum-nezeiascã; ºi toþi se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toatã mulþimea Ierusalimului în întîmpinarea împãratului, avînd ramuri de finic în mîini ºi ieºind pînã la muntele Eleonului, mergea cu împãratul alãturi ºi, cãutînd cu ochii, a vãzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartã stînd, oprindu-le intrarea, ºi zicînd: "Nu cu astfel de chip Fãcãtorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceþi pe el". Aceasta vãzînd-o ºi auzind-o patriarhul, s-a înspãimîntat ºi, întorcîndu-se spre împãratul, i-a zis: "Sã ºtii, împãrate, cã cu neputinþã îþi este þie ca în haine bogate îmbrãcat ºi cu podoabele împãrãteºti înfrumuseþat sã duci lemnul acesta sfînt, pe care, sãracul Hristos, Cel ce a sãrãcit pentru mîntuirea noastrã, l-a dus. Drept aceea, de

Continut recent

Comentarii recente