Adormirea Maicii Domnului: Page 7din22

alþii, neºtiind pe unde sã meargã, pipãiau zidurile ºi cãutau povãþuitori. Atunci s-a întîmplat unuia din numãrul preoþilor din legea veche, anume Atonie, de a ieºit la drum. Acela, dupã ce norul s-a ridicat la înãlþime dupã dumnezeiasca rînduialã ºi pentru o mai mare minune, a vãzut pe Sfinþii Apostoli ºi mulþimea credincioºilor cu lumînãri ºi cu cîntãri de psalmi, înconjurînd patul Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, ºi, umplîndu-se de zavistie, a înnoit în sine vechea rãutate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, ºi a zis: "Acesta este trupul care a nãscut pe înºelãtorul acela, care a stricat legea pãrinþilor noºtri! Vezi ce fel de cinste are? ªi, fiind tare cu trupul, de mare mînie, s-a repezit cu sãlbãticie ºi a alergat spre pat, voind sã rãstoarne la pãmînt preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, cînd mîinile lui cele îndrãzneþe s-au atins de pat, îndatã au fost tãiate de sabia cea nematerialnicã a izbîndirii lui Dumnezeu de îngerul cel nevãzut, ºi au rãmas lipite de pat; iar Atonie a cãzut, rãcnind ºi vãitîndu-se cu amar. Dar, cunoscîndu-ºi greºeala, se cãia ºi striga cãtre apostoli: "Miluiþi-mã pe mine, robii lui Hristos!" Sfîntul Apostol Petru, poruncind sã stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: "Iatã, ai luat ceea ce ai cãutat; deci, cunoaºte cã Dumnezeul izbîndirilor este Domnul; dar a te tãmãdui de rãni noi nu putem, decît numai Domnul nostru, spre care voi v-aþi sculat cu nedreptate, l-aþi prins ºi l-aþi ucis. Acum nici El nu va voi sã-þi dea tãmãduire, dacã nu vei crede într-Însul mai întîi cu toatã inima ºi de nu vei mãrturisi cu gura cã Iisus este adevãratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu". Atonie a strigat: "Cred cã El este Mîntuitorul lumii Hristos, cel vestit de prooroci mai-nainte! Noi ºi mai-nainte l-am ºtiut cã El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecîndu-ne cu rãutate, n-am voit sã mãrturisim mãririle lui Dumnezeu, ºi i-am rînduit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruºine pe noi, toþi urîtorii lui, pentru cã ne sîrguiam sã ascundem Învierea Lui, dînd multã platã strãjerilor; dar n-am putut, fiindcã slava Lui a strãbãtut pretutindeni.
Atonie mãrturisind acestea ºi cãindu-se de greºeala ce a fãcut cu îndrãznealã, Sfinþii Apostoli s-au bucurat împreunã cu toþi credincioºii, precum ºi îngerii se bucurã de pãcãtosul care se pocãieºte. Apoi Petru a poruncit lui Atonie ca sã lipeascã cu credinþã rãnile mîinilor tãiate de mîinile care erau atîrnate de pat ºi sã cheme numele Preasfintei Fecioare Nãscãtoare de Dumnezeu cu credinþã. Fãcînd Atonie aceasta, îndatã mîinile cele tãiate s-au lipit la locurile lor ºi s-au fãcut sãnãtoase desãvîrºit, rãmînînd pe dînsele numai semnul tãierii ca o aþã roºie, care înconjura carnea de la încheieturi. Atonie, cãzînd înaintea patului, s-a închinat lui Hristos Dumnezeu, Cel nãscut din Preacurata Fecioarã, ºi a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a nãscut, aducînd pentru dînsa prooroceºti mãrturii din Scripturã, precum ºi pentru Hristos singur, încît toþi se mirau foarte mult de vorbele acelea ºi de acea slãvitã tãmãduire a mîinilor lui Atonie,
121