Cuvioasa Teoctosta din Lesvia

Pe Marea Egee este o insulă ce se numeşte Paros. În acea insulă era o biserică preafrumoasă de piatră, zidită în numele Preasfintei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoare, dar pustie, pentru că toată insula aceea, nu se ştie din ce pricină, s-a pustiit; şi acum nu era locuit de oameni, ci de fiare. Deci, oarecare vînători care locuiau în muntele ce este lîngă mare şi se numeşte Elvea, unindu-se, s-au dus cu corabia în insula aceea pustie ca să vîneze, căci erau acolo o mulţime de cerbi şi de căprioare sălbatice.

Ajungînd acolo vînătorii, au ieşit din corabie cu armele lor şi au mers spre insulă căutînd vînat. Între dînşii era unul temător de Dumnezeu, care se îngrijea de mîntuirea sa. Acesta s-a despărţit de tovarăşii săi şi umbla singur prin pustie pe urmele fiarelor. El, aflînd biserica cea mai sus pomenită, a intrat într-însa şi a început a se ruga pe cît ştia, căci era om simplu şi neştiutor de carte.

Închinîndu-se el şi rugîndu-se, a văzut în pămînt o groapă mică şi într-însa apă; iar în apă erau mai multe grăunţe din verdeţurile ce se numesc iliotropion - căci în insula aceea creşteau multe verdeţuri din acelea -, şi cugeta în sine, zicînd: "Trebuie să fie aici un rob al lui Dumnezeu, care se hrăneşte cu aceste seminţe". Dar, nezăbovind vînătorul acela, a ieşit din biserică, căci se grăbea să ajungă pe însoţitorii săi. Şi au petrecut vînătorii în insula aceea cîteva zile, şi au vînat cerbi şi căprioare, cîte au voit; iar acum se întorceau din pustie la corabie cu mult vînat.

Atunci vînătorul cel mai sus pomenit, iarăşi s-a despărţit de tovarăşii săi şi a intrat în biserică să se roage Preacuratei Născătoare de Dumnezeu; şi către dînsa nădăjduia că va vedea pe robul lui Dumnezeu, cel ce muiase seminţele de iliotropion în apă. Iar pe cînd se ruga, stînd în mijlocul bisericii, i s-a părut ceva în dreapta Sfintei Mese clătinîndu-se de vînt şi apoi a văzut o mreajă de paianjen deasă. Vrînd să se apropie să vadă ce este aceea ce se clatină după ţesătura de păianjen pe care voia să o rupă, îndată a auzit un glas, zicînd: "Stai, omule, şi nu păşi mai aproape, căci mă ruşinez, fiindcă sînt femeie goală".

Acestea auzindu-le vînătorul, s-a temut şi voia să fugă, dar nu putea de mare spaimă, căci îi tremurau picioarele şi perii capului i se zbîrliseră şi se făcuseră ascuţiţi ca spinii, fiind înspăimîntat. De-abia venindu-şi în fire, a îndrăznit şi a întrebat: "Cine eşti tu şi cum trăieşti în pustia aceasta?" Şi iarăşi a auzit glas de după ţesătura de păianjen, grăind: "Rogu-te, aruncă-mi o haină şi după ce îmi voi acoperi goliciunea, atunci, dacă Domnul îmi va porunci, îţi voi spune ţie despre mine". Iar vînătorul, dezbrăcîndu-se de haina cea de deasupra, a pus-o pe pămînt şi a ieşit din biserică, aşteptînd puţin pînă cînd se va îmbrăca femeia aceea cu haina lui.

Intrînd iarăşi în biserică, a văzut-o stînd la locul unde era şi mai înainte, foarte înfricoşată la chip, pentru