Duminica Fiului risipitor - 34 după Cincizecime: Page 2din4

PrintPrint

sageata a Satanei nu este asa de tare si primejdioasa ca deznadajduirea, si cand noi deznadajduim, ii facem chiar mai multa bucurie decat cand pacatuim.
Dumnezeu, insa, totdeauna este gata a ierta si pe cel mai mare pacatos, daca ei da prilej de a fi crutat, adica daca vine la pocainta. Voiesc sa va arat cum insusi Domnul ne asigura si ne fagaduieste aceasta, printr-o pilda.
Au fost doi frati care erau mostenitori ai tatalui lor. Unul dintre dansii a ramas in casa, iar celalalt, care a cheltuit toata mostenirea sa, s-a dus in strainatate, pentru ca nu putea suferi ocara saraciei. Eu va amintesc aceasta pilda, ca sa vedeti ca pacatele noastre se iarta numai daca deschidem ochii asupra starii noastre. Eu insa zic aceasta, nu spre a face pe cineva usuratic la minte, ci mai vartos pentru a feri pe oricine de deznadajduire, caci deznadajduirea este inca si mai rea decat usuratatea mintii. Fiul cel pierdut este icoana pacatosului. Dar ce a grait acest fiu, cand se afla in cea mai mare ticalosie?
„Intoarce-ma-voi la tatal meu”, a zis el (Lc. 15, 18). Tatal nu-1 oprise de a se duce in strainatate, pentru ca el sa invete, din incercare, cat de norocit era fiul care ramasese acasa. Adica adeseori Dumnezeu oranduieste asa, ca noi, cand nu ne folosesc cuvintele, sa ne invatam si sa ne facem mai cu minte printr-o incercare amara. Aceasta a spus-o insusi Dumnezeu iudeilor, prin profetul Ieremia. Cand profetii de mii de ori sfatuisera si indemnasera pe acest popor, iar el nu urma si nu asculta, Dumnezeu le-a trimis certari si profetul le-a zis: „Cerceta-te-va viclenia ta, si rautatea ta te va pedepsi” (Ier. 2, 19). Adica fiindca ei erau atat de nebuni, incat nu ascultau sfatuirile si mustrarile lui Dumnezeu si petreceau in pacatele lor, de aceea El i-a predat nenorocirii, pentru ca sa se certe si iarasi sa se invredniceasca de Dansul.
Deci, in acelasi chip, fiul cel trecut prin o amara incercare,a invatat sa cunoasca cat de rau este a pierde casa parinteasca, drept care el acum s-a intors indarat. Iara tatal n-a pomenit ratacirea lui, ci 1-a primit cu bratele deschise. Pentru ce a facut el aceasta ? Pentru ca el era tata al lui, iara nu judecator. De aceea, el a poruncit sa se faca sarbatoare de bucurie si ospat, si toata casa sa serbeze si sa se veseleasca.
Ce gandesti tu ? Pacatul oare se rasplateste asa? Nu, nu pacatul, ci reintoarcerea; nu calcarea de lege, ci indreptarea.
Iara cand fratele cel mare s-a suparat ele toate acestea, tatal 1-a linistit cu cuvintele: „Tu in toata vremea esti cu mine, acesta insa era pierdut si s-a aflat, era mort si a inviat” (Lc. 15, 31-32).
Cu acestea el vrea sa zica: cand este vorba de a mantui pe un pierdut, nu este locul de a-i face judecata si a porni aspra cercetare asupra lui, ci trebuie cineva sa fie milostiv si sa ierte. Aceasta este ca la doctor. Cand cineva s-a imbolnavit din pricina unei vieti fara randuiala, doctorul nu-i

Continut recent

Comentarii recente