Duminica Ortodoxiei - 1 a Postului Mare: Page 3din5

S-a făcut oare lumina pricină a întunericului? Negreșit nu, nu lumina, ci slăbiciunea ochilor, adică a ochilor celor duhovnicești, care nu puteau primi lumina, aceea a fost pricina orbirii.

Deci vezi că celui slab toate i se fac spre pagubă, celui tare toate spre folos, iar în păcatele noastre și în pierderea noastră nu Satana, ci propria noastră voință este vinovată. Toate vin de la voie. Noi admitem că la foarte multe păcate Satana ne ademenește; însă la cele mai multe noi înșine ne dedăm, prin trândăvia și lenevirea noastră.

Nicăieri nu zice Sfânta Scriptură că, la fratricidul lui Cain Satana ar fi fost în joc. Dar să presupunem că Satana a șoptit lui Cain gândul cel rău, totuși vinovăția păcatului rămâne asupra aceluia care a primit șoptirea, a urmat ei și i-a dat cel dintâi prilej de a se apropia de sufletul său.

De asemenea, nici amăgirea Evei nu se poate în totul prescrie Satanei, ci femeia a fost înșelată și de propria ei poftă. Aceasta o arată însăși Sfânta Scriptură prin cuvintele: „Și a văzut femeia că bun este pomul la mâncare și plăcut ochilor la vedere, și luând din rodul lui, a mâncat” (Facere 3, 6).

Însă zicând eu acestea, nu voiesc să eliberez pe Satana de ocară, că el pândește pe fiii omenești, ci voiesc să zic numai că, dacă noi n-am păcătui cu propria noastră voință, nimeni n-ar putea să ne arunce în pierzare. Iară cel ce se lasă amăgit așa lesne ca Eva, sau precum Cain, acela de dinainte trebuie să fi fost ușuratic la minte și nu cu destulă pază asupra sa, căci Satana n-ar fi avut atâta putere dacă sufletul ar fi fost priveghetor și cu îngrijire de mântuirea sa.

Însă dacă vrei să știi, diavolul poate să ne fie nouă chiar folositor. Dacă noi vom ști să ne servim bine de dânsul, el ne folosește și noi câștigăm printr-însul nu puțin. Dar cum putem noi trage folos de la diavol?

a) El ne ține în priveghere și ne înspăimântă de păcat. Diavolul ne folosește când noi ne temem de turbarea lui, de pândirile lui cele de-a pururea și de răutățile lui, care totdeauna se repetă, când nu lăsăm sufletul nostru să dormiteze, ci suntem deștepți și totdeauna gândim la Dumnezeu. Dar ca să vedeți că această învățătură nu este numai a mea, ci și a Apostolului Pavel, ascultați-l pe dânsul cum, aproape cu aceleași cuvinte deșteaptă pe credincioșii care dormitează. Așa, în Epistola sa către Efeseni, el zice: „Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor și a domniilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutății” (Efeseni 6, 12). Zicând el acestea, n-a avut scopul de a descuraja duhurile ascultătorilor săi, ci a voit a le deștepta, încă și Sfântul Petru zice: „Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită; căruia stați-i împotrivă, întăriți fiind în credință” (Petru 5, 8).

Aceasta a zis el, spre a ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Căci cel ce vede pe