Sfintii Mucenici Macabei si cei impreuna cu dansii

Mai înainte de a începe povestirea pătimirii sfinţilor mucenici - care s-a scris pe pămînt în cărţile Macabeilor, iar la ceruri în cărţile vieţii veşnice -, este lucru cuviincios să povestim, pe scurt, ca o înainte cuvîntare, începutul tulburării Ierusalimului, care a fost în anii aceia, şi a prigonirii celor ce păzeau cu dreaptă credinţă legea lui Dumnezeu. Această prigonire s-a ridicat mai întîi de către învăţătorii cei mincinoşi ai legii şi de către arhiereii Ierusalimului, iubitori de stăpînire. Apoi, prin voinţa lui Dumnezeu care se mîniase, s-au înmulţit limbile cele necurate care stăpîneau pe evrei, şi care au umplut de sînge şi de urîciuni Sfînta Cetate şi sfinţenia lui Dumnezeu.

După marea şi înfricoşata dărîmare a Ierusalimului de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, care s-a întîmplat în zilele lui Sedechie, împăratul iudeilor, despre care se scrie în vieţile sfinţilor Prooroci Ieremia şi Iezechiel, trecînd şaptezeci de ani şi poporul iudeu întorcîndu-se din robie, prin milostivirea lui Dumnezeu, atunci Ierusalimul împreună cu templul Domnului s-au înnoit cu frumoase şi puternice zidiri. Cu toată buna podoabă s-a încuviinţat sfinţenia Domnului, după asemănarea celei dintîi, precum despre aceasta se povesteşte pe larg în cartea lui Neemia şi a lui Ezdra. Deci, popoarele lui Dumnezeu, înmulţindu-se, locuiau în Palestina ca şi mai înainte, iar Sfînta Cetate înflorea în legea lui Dumnezeu prin buna credinţă şi prin linişte, multă vreme îndreptîndu-se de boierii şi de judecătorii lor care stăpîneau peste dînşii, măcar că erau sub stăpînirea împăraţilor păgîni. Ei erau în slavă şi în cinste dinspre toţi; căci şi împăraţii neamu-rilor şi mulţi stăpînitori, deşi erau închinători de idoli, însă cinsteau pe Dumnezeul lui Israel, trimiteau daruri în Ierusalim la templul Domnului şi pe arhiereii lui Dumnezeu îi aveau în mare cinste, precum a făcut Alexandru, împăratul Macedoniei, care, întîmpinînd şi văzînd pe Ada arhiereul, i s-a închinat lui pînă la pămînt; apoi, intrînd în cetate şi în templu, au adus daruri şi jertfe Domnului Savaot.

Acelaşi lucru, după dînsul, l-au făcut şi alţi stăpînitori elineşti. Ptolomeu Filadelful, împăratul Egiptului, a trimis multe daruri bisericii Domnului din Ierusalim şi a scris către Eleazar arhiereul, rugîndu-l să-i trimită cărţile Legii Domnului şi bărbaţi înţelepţi, ca să le poată tălmăci din limba evreiască în limba elinească. După dînsul, un alt Ptolomeu, care se numea Filopator, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Antioh cel Mare, împăratul Siriei, şi, venind în Iudeea, a intrat în templu Domnului din Ierusalim şi a adus jertfă de mulţumire adevăratului Dumnezeu. Asemenea a făcut şi marele Antioh, după ce a biruit puterea Egiptului; s-a dus în Ierusalim la închinarea cerescului Dumnezeu şi a adus în sfîntul templu mulţumire Domnului cu jertfe. El a dăruit arhiereului mai multe daruri, precum şi celorlalţi mai mari ai iudeilor.

Într-o cinstire ca aceasta era Ierusalimul din partea păgînilor, asemenea era şi templul Domnului. Despre aceasta se pomeneşte în Sfînta Scriptură, unde se scrie astfel: Înşişi împăraţii cinsteau locul şi preamăreau templul cu multe daruri . O cinste ca aceasta a Ierusalimului a fost pînă cînd cei mai mari vieţuitori ai lui, petrecînd în frica lui Dumnezeu, păzeau Legea Domnului şi