Sfanta Mucenita Susana si alte mucenite

In imparatia lui Diocletian si Maximian Hercule, a fost in Roma un preot pe nume Gavinie, frate bun cu Gaius, papa Romei. Acest preot, fiind invatat la filosofia cea din afara si bine iscusit in dumnezeiasca Scriptura, a scris multe carti impotriva paganilor, dupa sfatul si porunca fratelui sau. Ei erau de neam mare si rudenii cu imparatul Diocletian, dar erau defaimati si lepadati de el din neam, din pricina credintei lor crestine, de care Diocletian se ingretosa foarte si de aceea se lepada de semintia sa. Acest preot, Gavinie, avea o fiica pe nume Susana, pe care a crescut-o in buna cucernicie, invatand-o frica lui Dumnezeu si filosofia cartii. Fecioara era foarte priceputa si inteleapta, prea aleasa cu frumusetea trupeasca, dar fara de asemanare mai aleasa cu frumusetea sufleteasca; caci roaba lui Hristos cea intreg inteleapta si credincioasa il iubea pe Acela fierbinte. 
    Si auzind imparatul Diocletian de frumusetea si intelepciunea ei, a voit s-o ia de femeie pentru fiul sau, Maximian. Acest Maximian, pe care altii il numesc Maximin, nu era fiu firesc al lui Diocletian, ci a fost infiat din rudeniile cele de aproape. Mai intai, Diocletian l-a insotit cu fiica sa, Valeria, dar murind aceea, a voit sa-l insoteasca cu rudenia sa, Susana. Acest Maximian se mai numea si Galeriu si era altul decat acel mai intai Maximian, care se numea Hercule. Deci Diocletian a trimis pe un barbat cinstit, var al sau, anume Claudie, ca sa vorbeasca cu Gavinie si sa-i ceara pe fiica sa spre insotirea fiului sau, Maximian. 
    Si venind Claudie la Gavinie, i-a zis: „Prealuminatul nostru imparat Diocletian m-a trimis la tine, cu darul si cu mila sa, vrand sa innoiasca rudenia cu tine prin unirea sangelui mai de aproape. Deci ce alt dar poate sa-ti fie tie mai mare ca acesta, ca prin mai mare cinste sa se preamareasca neamul tau, pentru cea mai de aproape legatura a sangelui imparatesc?" Dar Gavinie a zis: „Noi suntem saraci si smeriti. Cum putem oare sa ne numim rudenia imparatului, fiind nevrednici?" Zis-a Claudie: „Cinstite frate, tu si fratele tau, episcopul Gaius, nu sunteti oare fiii lui Maximin senatorul, care a fost rudenia unchiului nostru, fratele stapanului nostru, imparatul Diocletian?" Grait-a Gavinie: „Asa este, insa in vremile acestea din urma nu suntem vrednici sa ne numim rude ale imparatului". 
    Zis-a Claudie: „Nu te lepada de neamul tau; iata, iti porunceste imparatul si stapanul nostru ca pe fiica ta, de care a auzit ca este frumoasa si inteleapta in toate invataturile, sa o dai dupa Maximian, fiul lui, caci este cu dreptate ca mladitele ce ies dintr-o radacina sa nu se desparta, lucru pe care il dorim si noi, rudeniile, si mi se pare ca si tie iti este aceasta de bucurie". Grait-a Gavinie: „Rogu-ma, dati-mi vreme sa aflu parerea fecioarei". Si s-au despartit. Si ducandu-se Claudie, preotul Gavinie a rugat pe fratele sau, papa Gaius, sa vina la dansul acasa. Si venind acela, i-a spus pricina pentru care a trimis imparatul pe Claudie. Apoi, chemand la dansii pe fecioara Susana, au zis catre dansa cu lacrimi: „Imparatul Diocletian a trimis la noi pe Claudie, ruda noastra, sa ne spuna ca voieste sa te ia in insotire pentru fiul sau, Maximian". 
    Iar fericita fecioara Susana a raspuns tatalui si unchiului sau: „Unde este acum intelepciunea voastra? Cu adevarat n-o vad in voi! De n-as fi fost crestina, precum m-ati invatat, ar fi putut cineva sa graiasca despre aceea cu mine. Dar acum, pentru ce va intinati gura si urechile, ascultand paganestile cuvinte si zicandu-mi mie sa ma insotesc cu tiranul cel pagan, de care voi v-ati lepadat cu indrazneala, pentru necuratia lui si pentru sfanta voastra credinta in Hristos, ca sa nu fie rudenia voastra? Dau slava atotputernicului Dumnezeu, Care m-a facut rudenie cu sfintii Sai; pentru ca asa cred in Domnul nostru Iisus Hristos, ca, defaimand insotirea cea spurcata cu acel om necurat, ma voi invrednici de cununa muceniceasca". 
    Tatal ei, Gavinie, a grait catre dansa: „Fiica, vezi sa fii statornica in credinta pe care o ai, ca sa poti sa fii curata inaintea Domnului si sa ne bucuram si noi, vazand ca aduci Stapanului Hristos roadele credintei tale cele tari!" Susana a grait catre tatal si catre unchiul sau: „Domnii mei, voi m-ati invatat adeseori sa-mi pazesc fecioria pentru Domnul meu, Iisus Hristos. Iar acum m-am intarit atat in dragostea si frica Lui, incat nici nu ma gandesc vreodata la insotirea trupeasca, ci pe Stapanul Caruia m-ai dat tu odata, parinte, pe El il voi iubi, Lui ii voi sluji si in El voi nadajdui pana la suflarea mea cea de pe urma". Sfantul papa Gaius a zis: „De vreme ce te-ai dat o data cerescului Mire Hristos Dumnezeu, apoi petrece pana la sfarsit in dragostea Lui si pazeste poruncile Lui". Astfel, amandoi acei sfinti slujitori ai Domnului, intelegand voirea cea buna a inimii ei fecioresti, s-au bucurat cu duhul si plangeau de bucurie, intarind-o cu multe cuvinte duhovnicesti. 
    Iar dupa trei zile, Claudie a venit iar in casa la Gavinie cu multime de slugi, pe care lasandu-le afara, a intrat singur inauntru si a gasit acolo si pe Gaius papa. Deci, facandu-si obisnuita sarutare, Claudie a zis: „Stie cinstea voastra ce pricina de bucurie m-a adus la voi". Papa Gaius a grait: „Chiar daca n-ar fi nici o pricina a venirii tale la noi in afara de rudenia ta cu noi, suntem bucurosi de tine, ca putem sa ne mangaiem unul pe altul, prin vederea fetei si prin vorbirea impreuna". Claudie a zis: „Stiti, o, iubitilor frati, ca imparatul Diocletian doreste foarte mult sa se uneasca cu voi prin cea mai apropiata rudenie; deci va sfatuiesc si va rog sa faceti voia celui ce stapaneste lumea, si sa-i mangaiati sufletul". Gavinie a zis catre dansul: „Spune acea dorinta imparateasca domnului frate, Gaius episcopul". Claudie a zis catre Gaius: „Preamilostivul imparat, domnul nostru, voieste sa ia in insotire pentru fiul sau pe fiica voastra si nepoata mea. El a auzit de frumusetea, de intelegerea si de intelepciunea ei; iar noi, rudeniile, socotim ca nimic nu este mai cinstit decat aceasta, ca neamul nostru, nedeosebit de sangele imparatesc, sa petreaca impreuna si sa se impodobeasca si sa se slaveasca cu inaltimea aceluia". Tacand episcopul, Gavinie a grait: „Sa chemam pe fecioara si sa vedem dorinta ei". 
    Deci au chemat la dansii pe Sfanta Susana, si erau acolo numai ei trei sezand, nemaifiind altcineva de fata. Si vazand Claudie pe fecioara, a lacrimat de dragoste si bucurie, si voind sa o cuprinda cu dragoste si sa o sarute, ea l-a oprit si s-a intors de la dansul, zicand: „Nu-mi spurca gura mea, ca Domnul meu Iisus Hristos stie ca de gura roabei sale nu s-a atins niciodata gura barbateasca". Claudie a zis: „Eu voiam sa te sarut din dragoste de rudenie, ca nepoata ce-mi esti". Iar fecioara a zis: „Nu pentru alta pricina ma ingretosez de sarutarea ta, decat numai pentru aceea ca gura ta este intinata de jertfele idolesti". Iar Claudie fiind atins la inima de aceste cuvinte ale fecioarei ca prin degetul lui Dumnezeu, s-a umilit si a zis catre dansa: „Ce sa fac ca sa mi se curete gura de intinaciune?" Fecioara a raspuns: „Pocaieste-te si boteaza-te in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh". Iar Claudie, intorcandu-se catre episcop, a zis: „Atunci voi sa ma curatiti, de vreme ce mai bun este omul cel curat, care crede in Hristos, decat cei ce slujesc zeilor. Eu am adus multe jertfe zeilor, la care si imparatii isi pleaca grumajii lor, dar nici un folos n-am avut de la dansii". 
    Iar papa, vazand minunata si grabnica schimbare a lui Claudie, in care lucrase darul lui Dumnezeu prin cuvintele curatei fecioare, a zis cu bucurie catre el: „Frate, asculta-ma pe mine, ca am sa te sfatuiesc sfat bun. Tu ai venit la noi sa mijlocesti mireasa pentru fiul stapanului tau; iar Dumnezeu te cauta pe tine pentru El si voieste sa te mantuiesti cu rugaciunile acestei fecioare, ca si din sangele nostru sa se afle vrednici imparatiei ceresti. De aceea, crede in Dumnezeu, fa pocainta pentru varsarea sangelui sfintilor lui Dumnezeu si nu intarzia a primi Sfantul Botez". Claudie a zis: „Cand voi primi Sfantul Botez, oare se vor curati toate pacatele spurcate ale inimii mele?" Papa a raspuns: „Cu adevarat se vor curati, numai crede din toata inima". 
    Sfanta fecioara Susana, auzind acestea, a cazut la picioarele unchiului sau, Sfantul Gaius, zicandu-i: „Stapanul meu, te rog, pentru Hristos, nu zabovi a boteza pe Claudie si mantuieste-i sufletul". Papa a raspuns: „Sa cautam mai intai daca crede cu adevarat in Hristos Dumnezeu". Claudie a zis: „Cred cu adevarat, numai daca mi s-ar ierta toate greselile precum imi fagaduiti". Papa a zis: „in numele Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul cel atotputernic, ti se iarta toate greselile tale!" Si a cazut Claudie la pamant inaintea picioarelor arhiereului si, presarandu-si tarana pe cap, striga: „Doamne Dumnezeule, lumina cea prea vesnica, iarta-mi toate greselile facute in necredinta si in nestiinta si ma umple de darul Tau, ca sa cunoasca si femeia mea si copiii mei, ca Tu singur mantuiesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine". Apoi Gaius l-a invatat pentru botez si, sfatuindu-l, l-a trimis la casa lui. 
    Dupa aceasta, Claudie cu femeia sa si cu doi fii ai sai au venit noaptea la Sfantul Gaius papa si au cerut botezul. De aceea, papa, nezabovind mai mult, i-a botezat, iar Gavinie preotul le-a fost nas. Iar cand Claudie a iesit din scaldatoare, a zis: „Am vazut o lumina mai luminoasa decat soarele, care m-a stralucit in ceasul botezului". Apoi, dupa savarsirea botezului si ungerea cu Sfantul Mir, papa a savarsit Sfanta Liturghie si i-a impartasit pe dansii cu dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Deci cu totii s-au bucurat intru Dumnezeu, Mantuitorul lor. Numele sotiei lui Claudie era Prepedigna si ale copiilor lui, Alexandru si Cutie. Din acea vreme, Claudie a inceput a-si vinde averile sale si a le imparti saracilor. El cauta pe crestinii care se ascundeau prin felurite locuri tainuite si, intrand prin temnite noaptea in taina, tuturor pe care ii gasea le spala picioarele si le saruta; apoi toata nevoia lor prin indestulate indurari o implinea, dandu-le lor cu osardie imbracaminte si hrana cea de toate zilele, facand astfel pocainta mare pentru pacatele lui cele savarsite mai inainte. 
    Iar dupa cateva zile, Diocletian a inceput a intreba despre Claudie, ca, fiind trimis la Gavinie pentru Susana fecioara, nu a adus instiintare. Si i s-a spus imparatului ca este bolnav Claudie. Deci imparatul a trimis la dansul pe fratele lui cel mai tanar, pe nume Maxim, cu dregatoria comit, ca sa-l cerceteze pe cel bolnav si sa-l intrebe si despre fecioara Susana. Si mergand Maxim, a gasit pe fratele sau, Claudie, imbracat in haina de par si facand rugaciuni catre Dumnezeu; iar Maxim, spaimantandu-se, a zis: „Iubite frate, care m-ai hranit pe mine din copilarie, pentru care pricina te-ai schimbat asa si te-ai facut uscat si galben la fata?" Claudie a raspuns: „Daca voiesti sa ma asculti pe mine, atunci iti voi spune pricina schimbarii mele". Maxim a zis: „Spune-mi mie durerea trupului tau". Claudie a zis: „Iata, eu fac pocainta, ca, ascultand pe imparati si slujindu-le lor, am ucis pe crestini si am varsat sange nevinovat, pe care lucru, desi l-am facut din nestiinta, implinind poruncile imparatesti, insa acum bolesc de aceea si ma caiesc". 
    Maxim a zis: „Ce-mi spui mie aceasta acum, frate? Stapanul nostru, Diocletian imparatul, te-a trimis la Gavinie, fratele nostru, ca sa mijlocesti sa dea pe fiica lui de sotie fiului imparatului, pentru care si eu acum sunt trimis la tine, iar tu altceva imi spui mie?" Claudie a raspuns: „Am umblat eu pentru aceasta la iubita noastra nepoata si am vazut-o pe ea ca, precum este preafrumoasa cu fata, tot asa este si cu sufletul, caci ea este sfanta si inteleapta, dar acum s-a facut mireasa cerescului Imparat, Hristos Dumnezeu, prin Care si eu sunt izbavit de pacatele mele. Insa, ca sa stii si tu ca Preamilostivul Dumnezeu voieste sa-i mantuiasca pe toti, sa mergem noaptea la fratele nostru Gavinie preotul si vei vedea lumina cea vesnica". Maxim a zis: „Fratele meu iubit, toate cele ce imi vei porunci mie, le voi face". 
    Deci intru aceeasi noapte au mers amandoi la portile cetatii care se numeau Salaria, care erau langa palatele lui Salustiu, pentru ca acolo era casa lui Gavinie preotul. Si i s-a spus lui Gavinie ca fratii Claudie si Maxim stau afara, vrand sa intre inauntru; iar el cu osardie le-a iesit intru intampinare si cu bucurie i-a bagat pe ei inauntru. Dar mai inainte de a incepe vorba cu dansii, s-a intors la rugaciunea cea catre Dumnezeu, plecandu-si genunchii si fata in jos si impreuna cu dansul s-au plecat si ceilalti. Iar preotul a grait, rugandu-se: „Doamne Dumnezeule, Cel ce aduni pe cei risipiti si privesti spre cei adunati, cauta spre lucrul mainilor Tale si lumineaza pe toti cei ce cred in Tine, ca Tu esti lumina cea adevarata, in vecii vecilor". Atunci toti au raspuns: „Amin". 
    Apoi, sculandu-se de la pamant, s-au sarutat si s-au imbratisat; iar Claudie, cazand la picioarele preotului, le-a sarutat pe ele. Acest lucru vazandu-l Maxim, se mira si voia sa vada pe fecioara Susana; deci Gavinie a poruncit ca s-o cheme. Iar ea venind la dansii, mai intai s-a inchinat lui Dumnezeu; apoi, apropiindu-se de tatal sau, a zis: „Binecuvinteaza-ma, parinte!" Si iarasi preotul s-a rugat pentru venirea ei, zicand: „Pace sa va dea voua Domnul nostru Iisus Hristos, Care petrece si imparateste in vecii vecilor cu Dumnezeu Tatal cel Atotputernic". Apoi au zis cu totii: „Amin", iar Maxim, vazand pe Sfanta Susana foarte smerita si plina de rusinea intregii intelepciuni, a voit sa-i sarute mainile, dar ea n-a voit. 
    Deci, cand toti plangeau de multa bucurie si dragoste, Sfantul papa Gaius - care locuia acolo aproape, langa biserica ce se zidea de dansul -, a fost vestit ca fratii lui s-au adunat. Iar el, socotind ca sunt prinsi la mucenicie si vrand ca el sa fie mai intai intre mucenici, a alergat cu sarguinta, fara de veste, la casa lui Gavinie. Si toti vazan-du-l pe el, s-au inspaimantat si i s-au inchinat pana la pamant; iar papa le-a zis lor: „Pace voua! Indrazniti intru numele Domnului". Apoi iarasi a zis: „Sa ne rugam". Si a inceput a se ruga, zicand: „Doamne Dumnezeule, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce L-ai trimis pe Dansul spre mantuirea tuturor, vrand sa ne scoti pe noi din intunericul lumii acesteia si sa ne duci la viata vesnica, intares-te-ne pe noi, robii Tai, intru credinta Ta, ca Tu imparatesti in vecii vecilor". Si toti au zis: „Amin". Apoi, sezand, au inceput a vorbi, iar vorbele acelea care ieseau din gura arhiereului erau insuflate de Dumnezeu si toti ascultau cuvintele lui Dumnezeu cele graite de dansul. 
    Iar fecioara Susana, nevrand sa sada inaintea lor, asculta stand in picioare si in taina inimii sale se ruga lui Dumnezeu. Apoi papa a zis catre Maxim: „Multumim tie, frate, ca ne-ai cercetat pe noi". Maxim a raspuns: „Eu, nevrednicul, am venit la voi sa sarut picioarele voastre cele sfinte; dar care este din inceput pricina venirii mele, singuri bine stiti". Papa a zis: „Tu sa ne spui noua". Maxim a zis: „Imparatul Diocletian doreste ca sa dati pe fecioara Susana dupa Maximian, fiul lui cel infiat". Papa a zis: „Fecioara are acum pe Hristos cel dat ei de la Dumnezeu Tatal, si sa stii cu adevarat, ca nu se poate a o insoti pe ea cu altul". Maxim a zis: „Toate cele ce le da Dumnezeu sunt vesnice". 
    Arhiereul a zis catre dansul: „Deci primeste si tu viata vesnica!" Maxim a zis: „Si care este viata vesnica?" Raspuns-a Claudie: „Aceea este viata vesnica, pe care eu am cunoscut-o". Maxim a zis: „Pe aceea pe care tu ai cunoscut-o, doresc si eu a o sti; insa nu ni se cuvine ca pe neamul nostru sa-l deosebim de rudenia cea imparateasca". Sfantul papa Gaius a zis: „Noi te indemnam sa crezi in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului celui vesnic; iar acestea pe care le vedem, cinstea si slava imparatului pamantesc, sunt vremelnice si rudenia lui nici cat de putin nu ne foloseste noua, pentru ca toate trec alaturea si pier degrab odata cu viata aceasta de putina vreme. Iar cele ce le-a fagaduit noua cerescul Imparat, Hristos Dumnezeul nostru, acelea sunt vesnice, folositoare si preaiubite". Acestea auzindu-le Maxim, s-a umilit si cu bucurie a voit sa primeasca sfanta credinta. Si a zis Gaius papa catre el: „Stii, frate, toate averile pe care noi le-am lasat pentru Hristos, ce fel si cate erau? Iar acum nimic altceva nu laudam, decat numai pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care vietuim si intru Care ne laudam". Maxim a zis: „Stapanii mei, nu zaboviti, ci grabiti-va sa faceti cele ce stiti ca sunt folositoare mie". Deci, poruncindu-i sa posteasca, papa l-a trimis acasa. 
    Iar el ducandu-se, la inceput tainuia in sine credinta sa in Hristos; insa ardea foarte mult cu dragostea catre Sfantul papa Gaius si catre preotul Gavinie, iar mai vartos spre Insusi Hristos. Apoi, inmultindu-se in el dragostea catre Dumnezeu, a inceput la aratare a marturisi numele lui Iisus Hristos, nebagand in seama moartea. Insa papa si preotul il sfatuiau sa taca cinci zile, pana isi va vinde averile sale si pana le va imparti crestinilor saraci. Si Maxim a facut asa, iar dupa cinci zile, venind la Sfantul papa Gaius si cazand la picioarele lui, a zis: „Te jur pe tine, domnul meu, cu numele lui Hristos, sa ma luminezi cu Sfantul Botez, precum ai luminat pe fratele meu, Clau-die; pentru ca dintru acel ceas, in care m-ai invatat pe mine despre Hristos Dumnezeu, atat s-a umilit inima mea, incat nu pot sa ma odihnesc, pana nu voi primi credinta crestineasca". Papa l-a botezat dupa obicei si, savarsind Sfanta Liturghie, l-a impartasit cu dumne-zeiestile Taine. 
    Deci Maxim petrecea cu dansii, cantand si slavind pe Dumnezeu. Iar averile sale, pe care n-a putut in cele cinci zile sa le vanda si sa le imparta, pe acelea le dadea si le impartea la crestinii saraci, prin mainile unui credincios prieten al sau, anume Tarson, care era crestin ascuns si mai pe urma a fost scriitor al patimirii acestor sfinti, pentru ca toate s-au facut pe vremea lui. 
    Si trecand cincisprezece zile, Diocletian s-a instiintat ca Maxim comitul si Claudie, cu femeia si cu fiii, s-au facut crestini. Pentru aceea s-a umplut de mare mahnire, insa la inceput tainuind in sine aceasta, a aratat imparatesei sale, cu numele Sirina, ca a trimis la Gavinie, vrand sa logodeasca pe fiica aceluia, Susana, cu fiul sau, Maximian. Iar imparateasa, auzind de Gavinie si Susana, a preamarit in inima sa pe Dumnezeu, pentru ca era crestina tainuita, iar catre imparat a zis: „Fa ceea ce-ti porunceste marirea cea de sus", adica Dumnezeu. Iar imparatul lasand-o pe ea, a chemat la sine pe mai-marele ostilor, anume Iulie, pagan si cumplit cu naravul. Aceluia i-a descoperit necazul inimii sale, cum ca cei iubiti din rudeniile lui, care au fost trimisi sa logodeasca mireasa fiului sau, defaimandu-i porunca, au luat credinta crestineasca. Iulie a zis: „Toti cei ce au defaimat poruncile imparatesti, chiar daca acelea ar fi nedrepte, sa se pedepseasca cu moarte; iar porunca ta, pe care ei au defaimat-o, fiind dreapta, de aceea sunt vrednici de moarte". 
    Atunci imparatul indata a poruncit lui Iulie sa trimita ostasi si sa-i prinda pe toti, afara de episcopul Gaius. Deci, pe Gavinie preotul si pe fiica lui, Susana, a poruncit sa-i pazeasca sub straja, iar pe Claudie, pe Maxim, pe sotia lui Claudie, Prepedigna si pe amandoi fiii lor, pe Alexandru si pe Cutie, i-a trimis in cetatea ce se numea Ostie, si a poruncit sa-i arda de vii, iar cenusa lor sa o arunce in mare. Astfel s-au savarsit acei sfinti, invrednicindu-se slavei muceni-cesti. 
    Iar dupa 55 de zile, Diocletian a poruncit imparatesei sale sa ia la sine in palat pe fecioara Susana si sa o indemne la nunta. Iar Susana, fiind pazita sub straja, cand a vazut pe cei ce veneau pentru dansa, a suspinat din adancul inimii catre Dumnezeu si s-a rugat cu lacrimi: „Doamne, nu lasa pe roaba Ta!" Deci a fost dusa la imparateasa, care, vazand pe Susana intrand la dansa, s-a grabit de s-a inchinat ei, mai inainte de a se inchina Susana, pentru ca cinstea darul lui Hristos ce era intr-insa si fecioria cea intreg inteleapta. Iar Sfanta Susana a cazut inaintea imparatesei la pamant, dar imparateasa, ridicand-o pe ea cu dragoste, i-a zis: „Se bucura de tine Mantuitorul nostru, Iisus Hristos". Si auzind Susana pe imparateasa cum cheama numele lui Iisus Hristos, s-a bucurat si a zis: „Multumesc lui Hristos, Dumnezeul meu, ca El imparateste in tot locul". 
    Si erau amandoua impreuna, imparateasa Sirina si Sfanta fecioara Susana, veselindu-se intru Domnul, vorbind cu dragoste de Dansul si rugandu-se catre El cu osardie. Dar mai vartos Sfanta Susana n-a incetat ziua si noaptea cantand si binecuvantand pe Dumnezeu, precum era invatata de tatal sau. Iar Diocletian astepta in toate zilele, nadajduind ca se va invoi fecioara la nunta. Deci, asteptand mult, a trimis la imparateasa, intreband-o daca a induplecat pe fecioara spre insotirea fiului lor si daca fecioara se invoieste acum cu dragostea lui Maximian. Iar imparateasa a raspuns imparatului: „In zadar te ostenesti acolo unde lucrurile sunt cu neputinta; si nici nu se cade a supara acolo unde nu este vointa. Eu nu vad intr-insa un gand si un scop ca acela, ca sa voiasca candva spre nunta fiului tau, nici nu cred ca cineva, ori cu ce chip, sa poata a o sili pe ea la nunta". 
    Aceasta auzind-o Diocletian, s-a maniat foarte mult si a dat stapanire fiului sau, Maximian, asupra ei, ca sa o batjocoreasca pe ea cu sila, insa nu in palatul imparatesc, ci sa o duca in casa tatalui ei, Gavinie, si acolo sa faca dupa pofta sa si astfel s-o lase necinstita. Deci a poruncit ca Sfanta Susana sa iasa din palatul imparatesc si fie dusa la casa sa. Iar imparateasa, despartindu-se cu plangere de Sfanta Susana, a zis catre dansa: „Cel ce a izbavit pe roaba sa Susana cea dintai, Acela te va izbavi si pe tine si-ti va da odihna slavita". Deci, sarutandu-se, s-au despartit cu multe lacrimi. 
    Iar fecioara Susana, intrand in casa sa, fiind dusa de doua femei, s-a aruncat la pamant in camera ei si se ruga lui Hristos, izbavitorul sau, tanguindu-se si plangand ca sa vina in ajutorul sau degrab. In acea noapte a mers la dansa Maximian, fiul imparatului, plin de pofta cea spurcata; si intrand cu sarguinta in camera unde se ruga sfanta fecioara, a vazut deasupra ei pe ingerul lui Dumnezeu in mare stralucire si frica mare a cazut asupra lui. Deci, neindraznind sa se apropie de fecioara, a fugit indata de acolo si, intorcandu-se in palatele imparatesti, a spus aceasta tatalui sau. Si a zis Diocletian: „Nu este altceva aceea, decat numai vraji crestinesti". Apoi a trimis pe unul din cei ce stateau inaintea lui, cu numele Curtie, ca sa afle ce se face in casa Susanei. Dar si acela, cum a intrat acolo, indata a fost cuprins de frica mare si a fugit cu cutremur la cel ce l-a trimis. 
    In acea vreme, imparatul cu imparateasa sa, Sirina, se intrebau despre venirea lui Hristos si despre cinstirea zeilor celor multi. Deci, fiind dovedit de dansa, el si-a adus aminte de Susana, zicand: „Pentru ce nu ai indemnat pe acea frumoasa si inteleapta fecioara ca sa se invoiasca la nunta fiului meu?" Imparateasa a raspuns: „Fecioara si-a ales ei partea aceea care este mai buna si insusi fiul tau spune ca a vazut deasupra ei o lumina neapropiata". Auzind aceasta imparatul si umplandu-se de manie, a poruncit unui om oarecare necurat, cumplit si fara omenie, cu numele Macedonie, sa mearga in casa Susanei, si cu ingrozire si cu chinuri sa o sileasca la inchinarea idolilor. Aceasta insa sa o faca in taina, ca sa nu ocarasca altii pe imparat pentru tirania lui, ca nu-i este mila nici pentru rudenia sa. Si a mers Macedonie la dansa, avand cu el un idol mic de aur, al spurcatului sau zeu Die, si il arata sfintei fecioare, poruncindu-i sa se inchine lui. Dar ea a suflat spre idol si a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, sa nu vada ochii mei aceasta mestesugire diavoleasca". 
    Atunci indata acel idol, pe care il tinea in maini Macedonie, s-a facut nevazut, ca si cum ar fi fost rapit de cineva din mainile lui. Iar Macedonie se mira de un lucru ca acesta si credea ca Susana l-ar fi apucat cumva si l-ar fi ascuns; si a zis catre dansa: „Vad ca esti iubitoare de aur, pentru ca ai furat idolul din mainile mele. Insa o laud aceasta, caci cred ca nu l-ai fi luat, daca nu-l iubeai". Raspuns-a sfanta: „Domnul Dumnezeul meu a trimis pe ingerul Sau de a rapit idolul de la ochii mei si l-a aruncat afara din casa mea!" Zicand sfanta aceasta, a intrat sluga lui Macedonie si i-a spus ca idolul este aruncat afara din casa, pe calea poporului. 
    Atunci Macedonie, umplandu-se de manie, a rupt hainele de pe dansa cu mainile sale si a batut-o pe ea cu bete fara crutare. Iar sfanta, fiind batuta, striga: „Slava Tie, Doamne!" Zis-a Macedonie catre ea: „Jertfeste zeilor!" Dar ea a raspuns: „Eu singura ma aduc jertfa Domnului Dumnezeului meu!" Deci Macedonie a spus imparatului de statornicia cea tare si neschimbata a fecioarei in crestineasca credinta si de batjocura cea facuta idolului. Iar imparatul a poruncit sa o ucida cu sabia chiar in casa ei. Si au taiat capul miresei lui Hristos, al Sfintei Mucenite Susana, si s-a dus in camara nestricaciu-nii cea prea luminoasa a Mirelui sau, bucurandu-se si veselindu-se. 
    Iar imparateasa Sirina, auzind de uciderea Sfintei Susana, a mers noaptea si a luat cinstitul ei trup, adunand sangele cel varsat pe pamant si stergandu-l cu acoperamantul capului sau. Deci, invelind trupul cu o panza curata si cu aromate, l-a pus in gropnita Sfantului Alexandru, unde erau ingropate multe trupuri mucenicesti. Iar sangele ei cel sters cu acoperamantul capului, punandu-l intr-un sicrias de argint, l-a ascuns in palatul sau unde obisnuia sa se roage adeseori in taina ziua si noaptea. 
    Iar preasfintitul papa Gaius, mergand in casa fratelui sau Gavinie, a sfintit acea camera in care s-a varsat sangele Sfintei Mucenite Susana, ca sa fie biserica, si slujea in ea dumnezeiestile slujbe. Iar nu dupa multa vreme a patimit si Sfantul Gavinie preotul. Asemenea s-a sfarsit muceniceste si preasfintitul Gaius si toti au stat impreuna inaintea scaunului lui Dumnezeu, in cetele sfintilor mucenici, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia si de la noi I se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.