Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: Page 3din4

trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luînd în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pămînt adînc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, cînd se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărînd şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbîndirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sîngele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lîngă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dînsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunîndu-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amîndouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, căzînd toată puterea lui Irod, abia scăpînd numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpînirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrînata şi cu fiica ei, mai întîi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfîrşit în strîmtoare şi în rea pătimire, văzînd mai întîi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă rîul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergînd pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dînsa şi s-a afundat pînă la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strîns grumazul foarte tare, încît atîrna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spînzurată, pînă ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducînd pe sub gheaţă stîrvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfîntului Ioan.

După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dînşii că i-au înghiţit pămîntul de vii. Sfîntul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfîrşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucînd înainte de pogorîrea în