
femeile au o aversiune profundă faţă de soţii, care le oferă poziţia dominantă în familie sau pentru faptul că le-o permit să o ia. În plus, este cunoscut şi faptul că multiple devieri în comportamentul copiilor şi chiar tulburări mentale adesea se întâmplă în acele familii, în care tatăl a încetat să mai fie capul ei, întruchiparea compasiunii, iubirii şi protecţiei. Datoria soţului de a-şi iubi soţia şi copiii nu îi permite să-şi intimideze soţia sa sau s-o trateze ca pe o servitoare, cum adesea şi se întâmplă. Iată ce ne spune Sf. Ioan Gură de Aur: „O slugă poate fi învătaţă să se supună prin teamă; dar chiar şi ea, provocată prea tare, îşi va căuta în curând libertatea. Dar tovarăşa de viaţă a cuiva, maica copiilor săi, izvorul bucuriilor sale, nu trebuie niciodată înlănţuită cu frică şi ameninţări, ci cu dragoste şi răbdare. Ce fel de căsnicie poate fi aceea, în care femeia se teme de bărbatul său? Ce fel de mulţumire ar putea avea bărbatul însuşi, dacă trăieşte cu femeia sa ca şi cum i-ar fi roabă, şi nu ca şi cu o femeie, după propria ei voie? Suferă orice de dragul ei, dar nu o dispreţui nicicând, căci Hristos nu a făcut niciodată aceasta faţă de Biserică.” Bărbaţilor, soţilor, dragostea adevărată începe atunci, când ne predăm altora. Începem să iubim – în sensul creştin – atunci când începem să dăm dovadă de dragoste faţă de alţii. Cineva a venit la Sfântul Ioan Gură de Aur cu o plângere că soţia sa nu-l iubeşte. Şi atunci sfântul i-a răspuns: “Du-te acasă şi o iubeşte.” “Nu înţelegi”, – a spus omul, – “cum pot eu să o iubesc, dacă ea nu mă iubeşte?”. “Du-te acasă şi o iubeşte” – a repetat sfântul. Şi avea perectă dreptate. Dacă nu este dragoste, ca să o dobândeşti, trebuie singur să iubeşti. Bărbaţii se plâng adesea că soţiile lor nu-i iubesc. Şi apoi devine clar că bărbatul nu face nimic pentru a fi iubit, doar aşteptând dragostea din partea soţiei, fiind de parcă un idol, ce-şi aşteaptă închinare şi venerare. Aceşti soţi ar trebui să înţeleagă că singura modalitate de a câştiga dragostea soţiei sale, este de a iubi, pentru că în viaţă de obicei, primim ceea ce singuri oferim: ură pentru ură şi dragoste pentru dragoste. Sfinţii Părinţi spun că soţii creştini, ar trebui să-şi iubească soţiile lor, mai mult decât datoriile şi ocupaţiile lor lumeşti, pentru că nu există o realizare mai mare decât o familie fericită, iar dacă familia este nefericită, atunci toate celelalte realizări sunt lipsite de sens. Familiile noastre merită ce e mai bun. Astăzi, printre noi există prea mulţi, care dau cele mai bune lumii, şi lasă toate lucrurile rele acasă. Acesta este motivul pentru care Sfinţii Părinţii ne învaţă să apreciem în primul rând soţiile noastre, şi să preferăm să fim acasă cu ele, mai degrabă, decât la locul de muncă sau şi mai rău în distracţii şi fărădelegi. Soţi şi soţii, să ne amintim de cuvintele scriitorului André Maurois: “Am făcut o alegere pentru toată viaţa,
The love of the Christ constrains us
2 Corinteni 5:14
Ema Tarabuta