Cuviosul Parinte Filotei, cel ce a pustnicit in Muntele Athonului: Page 4din5

PrintPrint

iar Filotei făcea toate slujbele ce i se porunceau cu atîta osîrdie, încît toţi se minunau de dînsul şi măreau pe Domnul care le-a trimis un om atît de îndemînatic ca acesta.

Apoi Cuviosul Filotei trăind vreme îndelungată în viaţa de obşte şi ajungînd la mare sporire a faptelor bune, însufleţitul de Dumnezeu a dorit să plece din mănăstire şi să se sălăşluiască într-un loc singuratic şi liniştit, ca fără tulburare să se roage lui Dumnezeu. Şi ca să nu-l împiedice egumenul de la acest lucru atît de bun şi preadorit de el, s-a prefăcut ca şi cum i-ar fi venit o neputinţă din cauză de boală, care l-a muţit şi l-a surzit. Pentru aceasta, luîndu-şi iertare, s-a dus din mănăstire şi, umblînd prin pustie cale de şase mile, a aflat un loc îndemînatic pentru pustnicie, în care şi-a făcut o colibă mică şi a rămas acolo singur, rugîndu-se şi hrănindu-se numai cu pîine şi apă în fiecare zi. Apoi de multe ori postea toată săptămîna şi numai sîmbăta şi duminica mînca. Pentru aceasta începătorul de răutăţi şi vrăjmaşul cel prea îndrăzneţ, neputînd suferi sporirea sfîntului, a încercat să-l ucidă şi luînd diavolul chip de om s-a prefăcut că ar fi fost într-o corabie care s-a spart şi se întorcea dintr-o prăpastie ca un rătăcit, căutînd ajutor şi zicea: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, că pier".

Iar sfîntul, necunoscînd viclenia diavolului, a ieşit din colibă să-l ajute, dar el, blestematul, i-a dat brînci în prăpastie. Însă Dumnezeu iarăşi a ajutat sfîntului şi nu a pătimit nici un rău, apărîndu-l cu darul Său ca un Atotputernic. Şi s-a făcut cunoscut în mănăstire că n-a fost nici mut şi nici surd, ci numai se prefăcea. Pentru aceasta a fugit din locul acela şi s-a dus în alt loc şi pustnicea. În acel loc a primit şi trei ucenici în închipuirea Sfintei Treimi, cu care se nevoia împreună.

După cîtva vreme vicleanul diavol a pornit împotriva lui trei caiace cu turci şi au venit la malul unde locuia sfîntul. Văzîndu-le ucenicii lui şi înfricoşîndu-se, au fugit în pădure. Dar cuviosul nu s-a înfricoşat nicidecum, ci făcîndu-şi semnul cinstitei cruci şi-a înălţat mîinile şi ochii la ceruri, zicînd aşa: "Doamne Iisuse Hristoase, precum ai izbăvit pe israeliţi din mîinile lui Faraon, aşa izbăveşte-ne şi pe noi în ceasul acesta şi ne păzeşte nevătămaţi". Şi numaidecît s-a ridicat furtună mare încît nu ştiau blestemaţii încotro să fugă. Drept aceea sfîntul a rămas nevătămat, împreună cu sinodia lui. Apoi a petrecut, nevoindu-se mai mult decît înainte. Şi atît de mult a plăcut lui Dumnezeu petrecerea lui cea îmbunătăţită, încît l-a învrednicit şi de darul vederii înainte. Astfel, stînd într-o zi în care se săvîrşea un praznic mare în mănăstirea Vatopedului, în vremea Liturghiei, cînd ieşeau preoţii la vohodul cel mare, sfîntul a văzut un corb care mergea înaintea sfeşnicelor şi a cunoscut de la Duhul Sfînt că unul din preoţi era nevrednic de a sluji, căci căzuse într-un păcat şi pentru ca să nu se ruşineze a îndrăznit să slujească - el nevrednicul - împreună cu cei vrednici.

Comentarii recente