TINTINNABULI

Tintinnabuli este un spaţiu în care pătrund uneori când caut răspunsuri, în viaţa mea, în muzica mea, în munca mea. În perioadele dificile am impresia clară că tot ceea ce înconjoară un lucru e neînsemnat. Bogăţia şi diversitatea nu fac decât să creeze în mine împrăştiere, iar eu am trebuinţă să caut unitatea. Ce e această unitate şi cum pot să ajung la ea? Există multe manifestări ale desăvârşirii. În ea, tot ce e neesenţial dispare. Stilul tintinnabuli e pe aceeaşi linie: sunt singur cu tăcerea. Am descoperit că un singur sunet, bine redat, e de ajuns. Acest sunet unic, calmul, tăcerea, mă liniştesc. Lucrez cu material puţin, cu o voce, două voci. Construiesc cu materia cea mai primitivă, pornind de la un acord desăvârşit şi de la o anumită tonalitate. Cele trei note ale unui acord perfect răsună ca un clopot. De aceea am numit aceasta stilul tintinnabuli. Tintinnabuli este o mişcare uimitoare, fuga în sărăcia de bunăvoie. Sfinţii s-au lepădat de bogăţiile lor ca să meargă în pustie. La fel, compozitorului i-ar plăcea să îşi lepede întreaga recuzită ca să-şi găsească mântuirea doar în omofonia pură, păstrând doar esenţialul – doar cele trei sunete ale acordului perfect. Tintinnabuli e ca ascultarea [în sens ascetic]. Renunţarea la voia proprie. Melodiile mele sunt păcate, tintinnabuli, iertarea păcatelor. Cu tintinnabuli mi-ar plăcea într-un anume fel să subliniez că adevărul Domnului e pentru veşnicie. Mi-ar plăcea să spun că acest adevăr e simplu. Mi-ar plăcea să am acces nemijlocit la el.