CHEIA COMORII

PrintPrint
Sfantul Ioan din Kronstadt
Credința este cheia de la comoara lui Dumnezeu. Ea se poate afla într-o inimă simplă, bună, iubitoare. "De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede" (Marcu 9, 23). Credința este vorbire duhovnicească; cu cât i se dezleagă mai ușor limba, cu atât mai bogat țâșnesc din ea izvoare dumnezeiești. Când ea se exprimă liber, întocmai ca vorbirea obișnuită, nu va fi afectată de neîncredere și necredință. Dacă te lași cuprins de necredință, comoara bunătăților dumnezeiești rămâne zăvorâtă pentru tine. Cu cât crezi mai tare în atotputernicia lui Dumnezeu și îți deschizi mai mult inima, cu atât mai îndurătoare ți se va deschide și ție inima lui Dumnezeu. "Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea" (Marcu 11, 24).
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 149.

Comentarii recente