Cuviosul Parinte Teodosie, incepatorul vietii de obste: Page 2din15

PrintPrint
Cuviosul Parinte Teodosie, incepatorul vietii de obste

singurătatea împotriva începătoriilor, puterilor şi stăpînitorilor lumii întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii celor de sub cer?

Se cade, mai întîi să mă împărtăşesc cu sfinţii nevoitori şi să învăţ de la părinţi cum mă voi lupta cu vrăjmaşii cei nevăzuţi; apoi, după o vreme, să adun roadele cele ce cresc în singurătate şi linişte".

Socotind acestea cu înţelepciune, pentru că avea într-însul pe lîngă alte fapte bune, şi înţelegerea cea desăvîrşită, care ştie pe toate să le socotească bine, îndată şi-a căutat un povăţuitor. În acea vreme era mai iscusit între părinţii ce vieţuiau împrejurul Ierusalimului, un stareţ oarecare, anume Longhin, care avea chilia sa lîngă turnul ce se numea de cei vechi "al lui David", unde, închizîndu-se, lucra cu iubire de osteneală, mierea cea dulce a bunătăţilor.

Mergînd fericitul Teodosie la acest stareţ a făcut începutul ostenelilor monahiceşti şi, lipindu-se de acel stareţ cu tot sufletul, se povăţuia de dînsul la toată fapta bună; pentru că acel cuvios era mare cu cuvîntul şi cu fapta. După multă vreme, a fost mutat de către stareţ, chiar fără voia sa, la locul ce se numea vechea şedere; şi aceasta pentru următoarea pricină: o femeie dreptcredincioasă şi văduvă cinstită, anume Glicheria, fiind slujitoare a lui Hristos, a zidit în acel loc o biserică Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu, şi stăruia cu dinadinsul, cu multă rugăciune, pe lîngă Cuviosul Longhin, ca să dea voie lui Teodosie să locuiască lîngă biserica cea din nou zidită; dar mucenicul nu voia la început a se despărţi de părintele său, însă fiind ascultător, s-a sălăşluit acolo, după porunca părintelui; de aici a străbătut pretutindeni vestea de bunătăţile lui, pentru că fapta bună face arătat pe cel ce o săvîrşeşte, precum şi lumînarea aprinsă arată noaptea, pe cel ce o poartă. Au început a veni la dînsul cei ce căutau folos şi se adunau cei ce voiau ca să fie următori ai vieţii lui.

Vieţuind fericitul acolo cîtăva vreme, s-a supărat de neodihnă, pentru că nu suferea să fie slăvit de oameni; deci s-a dus de acolo la un munte, unde era o peşteră, în care pînă astăzi se află sfintele lui moaşte; aici, precum se povesteşte de cei vechi, s-au odihnit de cale şi au dormit acei trei magi, care au mers la Hristos, în Betleem, cu daruri, şi s-au întors pe altă cale la ţara lor. Deci, în acea peşteră s-a mutat Cuviosul Teodosie.

Această mutare a lui acolo a fost cu dumnezeiască rînduială, ca astfel în acel loc să se ridice acea mărită lavră şi să se adune pentru Hristos Dumnezeu cete de oşti duhovniceşti. Fericitul, schimbîndu-şi locul petrecerii sale, şi-a schimbat totodată şi viaţa, începînd a călători pe o cale mai strîmtă. Dorinţa lui era să împlinească totdeauna poruncile Domnului, iar mai vîrtos era atît de cuprins de dragostea dumnezeiască, încît toate sufleteştile puteri spre nimic din cele ale lumii nu le încorda, fără numai spre Unul Dumnezeu, ca să-L iubească din tot sufletul, din toată inima şi cu tot cugetul.

O asemenea dragoste avea în osteneli şi nevoinţe, încît nu va putea nimeni

Comentarii recente