Cuviosul Parinte Teodosie, incepatorul vietii de obste: Page 8din15

PrintPrint
Cuviosul Parinte Teodosie, incepatorul vietii de obste

de la Sfîntul Teodosie, cel plin de duhovnicească înţelepciune, care îşi păştea turma, nu certînd-o cu toiagul, ci cu cuvîntul păstorind-o; adică cu cuvîntul cel dres cu sare, care mişca sufletul şi străbătea pînă la adîncul minţii; căci cu cuvîntul şi cu fapta învăţa singur, făcîndu-se pildă a turmei. Pentru aceea, cînd sfătuia cu dragoste sau certa pe cineva, era înfricoşător. Cu toate acestea era iubit de toţi şi dulce la vorbă.

La dînsul era minunat şi lucrul acesta, că fiind neînvăţat în înţelepciunea cea din afară, nici iscusit în cărţile elineşti, dădea învăţătură cu atîta îndestulare de cuvinte, încît nici dacă ar fi îmbătrînit cineva în cărţi şi ar fi străbătut desăvîrşit învăţătura retoricească cu vorbire frumoasă, nu putea să se asemene lui. Pentru că învăţa nu din înţelepciunea cea omenească, ci din darul lui Dumnezeu, care grăia către dînsul precum către proorocul Ieremia în taină: Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta .

Apoi, fericitul grăia de la dînsul multe cuvinte alese, iar altele din cuvintele apostoleşti, din aşezămintele Sfinţilor Părinţi şi din cuvintele cele pustniceşti ale Marelui Vasile, al cărui urmaş era cu viaţa, şi rîvnitor al Scripturilor celor de Dumnezeu înţelepţite, ale acestui sfînt. Este bine şi de folos să pomenim o învăţătură a lui, din cele multe şi mari; adică aceasta:

"Rogu-mă vouă, fraţilor, zicea el, pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, să ne îngrijim de sufletele noastre, să ne întristăm pentru deşertăciunea acestei vieţi trecătoare, să ne îndreptăm spre cele viitoare, în mărirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său; să nu petrecem în lenevire şi slăbănogire, trecîndu-ne vremea de astăzi în trîndăvie şi amînînd începerea lucrului celui bun pînă mîine, ca nu cumva să fim aflaţi fără fapte bune, de către Cel Care cere sufletele noastre şi ne vom lipsi din cămara cea de bucurie; atunci în deşert vom plînge pentru vremea vieţii cea trecută rău, tînguindu-ne, cînd nici un folos nu va fi celor ce se căiesc. Acum este vremea bine primită; acum este ziua mîntuirii, acesta este veacul pocăinţei, iar cel viitor al răsplătirii. Acesta este al lucrării, iar acela al răsplătirii. Acesta este al răbdării, iar acela al mîngîierii.

Acum Dumnezeu este ajutător al celor ce se întorc din calea cea rea, iar atunci va fi înfricoşător întrebător al faptelor omeneşti, al cuvintelor şi al gîndurilor, înaintea Căruia nu este cu putinţă a se tăinui. Acum să ne îndulcim de îndelunga Lui răbdare, iar atunci vom cunoaşte dreapta Lui judecată, cînd vom învia, unii spre munca veşnică, iar alţii spre viaţa veşnică; şi vom lua fiecare după faptele noastre. De ce întîrziem dar să ne supunem lui Hristos, Celui ce ne-a chemat în cereasca Lui împărăţie? Oare să nu ne trezim? Oare să nu ne întoarcem de la viaţa cea deşartă, spre evangheliceasca desăvîrşire?

Va veni ziua Domnului cea înfricoşată şi de spaimă, în care cei ce vor fi de-a dreapta lui Dumnezeu şi prin fapte bune se vor apropia de El, vor fi primiţi în Împărăţia cerească, iar pe cei de-a stînga, care

Comentarii recente