ȘTIINȚA SUPREMĂ

PrintPrint
Sfantul Ioan din Kronstadt
"Căutați mai întâi âmpărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi âmpărăția lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă ești elev sau student la vreo instituție de învățământ, sau funcționar, sau ofițer la indiferent ce armă, sau tehnolog, pictor, sculptor, industriaș, maistru de atelier, adu-ți aminte că pentru fiecare dintre noi știința supremă este să fii creștin adevărat, să crezi cu adevărat în Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, să "vorbești" în fiecare zi cu Dumnezeu în rugăciune, să iei parte la sfintele slujbe, să respecți poruncile și rânduielile Bisericii și să-L porți în inimă pe Iisus înainte de lucru, în timpul lucrului, după lucru, fiindcă El este lumina, puterea, sfințenia și ajutorul nostru.
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 257-258.

Continut recent

Comentarii recente