De te rogi, de șezi, de umbli, de te culci, de gândești, vorbești, te bucuri, te întristezi, de ești sănătos sau bolnav, de ești acasă sau în ospeție, pe uscat sau pe apă, fii sigur că Dumnezeu te vede limpede - cum nu se poate mai limpede! - că îți cunoaște gândurile, dorințele, faptele, stările sufletești, în fiecare clipă a existenței tale, îți aude mai bine decât cu cel mai fin auz toate vorbele, îți percepe toate mișcările sufletului, deși nu are vedere și nici auz, aceste organe omenești atât de complicate și de aceea imperfecte (deși nouă ni se dovedesc perfecte), fiind El ânsuși, în substanța Sa, totul numai vedere (de aceea L-au și numit grecii Theos) și tot numai auz, mai bine zis, tot Lumină și Vedere.
Sursa:
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 416.
Comentarii recente