DEZGHEȚUL APELOR

Dezghețul lacurilor și râurilor este o imagine a despărțirii sufletului de trup. Când apele scapă de chingile gheții, luciul lor începe să stea față către față cu aerul, care le mângâie cu suflarea sa, iar razele soarelui prind a se răsfrânge în ele. Așa se întâmplă cu sufletele curate, care se despart de trup; ele stau față către față cu Hristos, Care le revigorează și le luminează. Atâta timp cât stă deasupra lor crusta gheții, apele zac ca într-o temniță, încătușate, neavând o comunicare directă cu aerul și cu lumina soarelui. Așijderea și sufletele noastre, cât timp trăiesc sub un înveliș trupesc, nu pot comunica nemijlocit cu Dumnezeu și cu sfinții, ci doar parțial, prin intermediul acelui înveliș. Iar când va cădea învelișul trupului, vom vedea pe Domnul față către față, așa cum apele de pe care s-a topit crusta de gheață stau cu fața spre soare și intră în contact direct cu aerul.