FUMUL SUPĂRĂTOR

Pe omul lipsit de răbdare îl scoate din fire și îl supără totul. Se mânie chiar și atunci când se abate spre el fumul unei lumânări. Supărarea i se trage de acolo de unde este din cale-afară de egoist și-i poartă nemăsurată grijă omului trupesc, cel pe care s-ar cuveni să-l răstignească mai des în tot chipul. Propriul său suflet fumegă grozav de păcate și de patimi, dar el nu vede ceea ce s-ar cuveni să vadă, nu știe ceea ce s-ar fi cuvenit să știe, simte ca și cum n-ar simți. Atunci însă când i se afumă fața își iese din fire, nemaiștiind cum să se ferească. Dumnezeu știe de unde îi vine această sensibilitate, această grijă de sine, deși n-ar avea motive de neliniște: fumul nu doare, nu vatămă, adie ca un vântuleț ușor.