DUHUL SFÂNT

PrintPrint
Sfantul Ioan din Kronstadt
Duhul este atât de subtil, încât poate pătrunde prin orice creatură, materială sau spirituală, prin toate "duhurile" raționale și prin toate sufletele neraționale, prin corpurile cerești, prin pământ, prin toată materia organică și anorganică, fără să întâmpine vreun obstacol, fiind totdeauna mai presus de ele și dându-le viață, ca Duh al lui Dumnezeu, sau penetrând cu ușurință orice materie, fără a-i da viață, precum munții, pietrele, pereții, ca și cum n-ar întâlni nimic în cale. Prezența lui Dumnezeu se vădește chiar dacă faci abstracție de orice altă realitate de natură spirituală sau materială. De aceea pot spune oricând că sunt cu Dumnezeu, închipuindu-mi că sunt numai eu cu El. "Că Tu cu mine ești", spune psalmistul (Psalmul 22, 4). "Eu sunt cu tine", îi spune Domnul Apostolului Pavel (Faptele Apostolilor 18, 10).
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, p. 403.

Comentarii recente