LUNA

Mare este și corpul lunii! După soare este cel mai luminos astru. Dar mărimea lunii nu rămâne văzută totdeauna, că uneori cercul ei este întreg, iar alteori se vede cu lipsuri și împuținată; arată lipsă în cealaltă parte a ei; că o parte a ei se umbrește când crește, iar o altă parte a ei se ascunde când descrește. O pricină nespusă a înțeleptului Creator a făcut ca luna să aibă această felurită schimbare a formelor ei. Sau poate că înțeleptul Creator a vrut să ne dea o pildă vădită de cum este firea noastră omenească. Că nimic din cele omenești nu este statornic; ci unele ies din neființă și merg spre desăvârșire, iar altele, după ce au ajuns la dezvoltarea lor și au crescut la cea mai de sus măsură a lor, iarăși, prin pierderi treptate, se mistuie și se distrug; și împuținându-se, pier. Creatorul, deci, a vrut să ne dea învățături despre cele cu privire la noi prin fazele lunii; iar noi, luând cunoștință de grabnica schimbare a celor omenești, să nu ne îngâmfăm când ne merge bine în viață, nici să ne lăudăm cu puterea, nici să ne mândrim cu bogăția cea nestatornică, ci să disprețuim trupul care suferă schimbări și să ne îngrijim de suflet, de bunul cel nemișcător. Iar dacă te interesează luna, că-și pierde lumina prin scăderile ei treptate, să ți se întristeze mai mult sufletul, care are strânsă în el virtutea, dar din pricina neluării aminte își pierde frumusețea sa și nu rămâne niciodată în aceeași stare sufletească, ci adeseori se schimbă și ajunge altul din pricină că n-are temelie tare. Cu adevărat, așa cum spune Scriptura: "Cel nebun se schimbă ca luna" (Sirah 27, 11).