Pentru a zugrăvi mai limpede tabloul căii noastre creștine, asemenea Părinților, vom alege metoda pildei. Când ne uităm la un pom bătrân, de veacuri, care își înalță coroana până în nouri, noi știm că puterea rădăcinilor lui care se afundă în adânc trebuie să fie pe măsura dimensiunilor sale. Dacă rădăcinile lui nu ar pătrunde în întunecatele sânuri ale pământului, poate tot atât de adânc pe cât este de înaltă coroana; dacă întinderea rădăcinilor sale și puterea lor nu ar fi pe măsura volumului și greutății părții văzute a copacului, ele nu ar putea nici să îl hrănească, nici să-l țină în picioare: un vânt slab l-ar putea doborî. Tot așa și în viața duhovnicească a omului. Dacă conștientizăm măreția chemării noastre în Hristos, cu alte cuvinte, alegerea noastră în Sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu spre înfiere, iar aceasta mai înainte de zidirea lumii, atunci de aici noi nu ne vom înălța în mândrie, ci cu adevărat ne vom smeri. Mișcarea în jos, în întunericul cel din afară, este de neapărată trebuință nouă tuturor, pentru a ne ține în adevăratul duh creștin. Ea se exprimă printr-o necontenită amintire a nimicniciei noastre dintru început, prin cea mai aspră osândire de sine în toate. și cu cât mai adânc se pogoară omul în osândirea de sine, cu atât mai mult îl înalță Dumnezeu. "Zic vouă... că tot cela ce se înalță pre sine smeri-se-va, iar cel ce se smerește pre sine se va înălța" (Luca 18, 14).
Sursa:
Arhimandritul Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de Părintele Rafail Noica, Ed. Sophia, București
Comentarii recente